Skip to content
Politică

Sondaj american în Europa: țări UE cu perspective diferite asupra migrației

Peste jumătate dintre europeni doresc ca mai puţini imigranţi să se mute în ţările lor, conform unui sondaj Pew Research Center, publicat luni, scrie Politico.

Sondajul a fost efectuat pe cetăţeni din 10 ţări UE – Grecia, Ungaria, Italia, Germania, Suedia, Polonia, Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Spania – iar 51% dintre respondenţi au declarat că ţările lor ar trebui să primească mai puţini imigranţi, faţă de 45% care au răspuns la fel la nivel global. Dintre respondenţi, 35% îşi doresc aproximativ acelaşi număr de imigranţi ca în prezent să ajungă în ţările lor, iar 10% consideră că ar trebui primiţi mai mulţi.

O majoritate covârşitoare doresc mai puţini imigranţi în Grecia (82%), Ungaria (72%) şi Italia (71%) iar în Germania 58% sunt de această părere.

Numărul celor care doresc mai puţină migraţie este sub jumătate în Franţa (41%), Olanda (39%), Marea Britanie (37%) şi Spania (30%). Conform studiului, mulţi respondenţi sunt îngrijoraţi şi de numărul persoanelor care se mută pentru a lucra în alte ţări, potrivit news.ro

Printre ţările europene care au participat, Grecia (89%) şi Spania (88%) sunt cele cu cel mai mare număr de cetăţeni care consideră acest lucru o problemă foarte mare sau mare. Cel mai puţin se îngrijorează de acest lucru olandezii (19%) şi suedezii (18%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *