SONDAJ Fondatorul SMURD, Raed Arafat, o depășește pe Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA. Vedeți, în cele ce urmează, surpriza de pe locul secund al rezultatelor cercetării sociologice.
Este vorba despre un sondaj efectuat de către Avangarde în perioada 5-12 octombrie, pe un eșantion (probabilist și stratificat) de 900 de persoane în vârstă de cel puțin 18 ani, care au fost chestionate prin metoda CATI (interviuri telefonice asistate de calculator). „Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă neinstituţionalizată a României. Eroare maximă tolerată este de ±3.27%, pentru un interval de încredere de 95%”, precizează institutul lui Marius Pieleanu.
Revenind la rezultatele cercetării sociologice, trebuie să spunem că secretarul de stat se situează pe primul loc în ceea ce privește părerea favorabilă a respondenților. La întrebarea: „Ce părere aveți despre următoarele personalități publice?”, clasamentul se prezintă după cum urmează:
DOCUMENT „Caracatița” corupției din Ministerul Transporturilor. Un secretar de stat, acuzat că ar fi protejat de controale două companii private
Sondaj CURS: AUR îşi pierde strălucirea, iar PSD domină confortabil în topul preferinţelor
A cincea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 87.750 doze, va sosi luni în România
Coaliția de guvernare se va rupe până în toamnă, susține Daniel Zamfir (PSD): ”E un haos de nedescris”
Prima persoană vaccinată anti-Covid în România a primit a doua doză de vaccin
- Raed Arafat: 80%;
- Dan Puric: 54%;
- Laura Codruța Kövesi: 49%;
- Patriarhul Daniel: 48%;
- Andrei Pleșu: 46%;
- Gabriel Liiceanu: 40%.
„Diferențele până la 100% sunt formate din variantele de răspuns «PĂRERE PROASTĂ», «NU AM AUZIT DE EL», «NU POT APRECIA» ȘI «NU RĂSPUND»”, se mai arată în sondajul citat.