Cel mai recent sondaj CURS arată că AUR conduce în intenția de vot, iar Călin Georgescu rămâne politicianul în care românii au cea mai mare încredere, pe fondul unei neîncrederi accentuate în clasa politică și al unui sprijin majoritar pentru alegeri anticipate.
Potrivit sondajului CURS, Călin Georgescu se află în topul preferințelor românilor și conduce clasamentul cu 32% încredere multă și foarte multă, urmat de Nicușor Dan, cu 31%. Premierul Ilie Bolojan este la 25%, în timp ce George Simion se află la 23%.
Traian Băsescu, Cristian Popescu Piedone și Sorin Grindeanu sunt grupați în jurul pragului de 21%, în timp ce Hunor Kelemen, Diana Șoșoacă și Dominic Fritz înregistrează cele mai ridicate niveluri de neîncredere.
În privința intenției de vot, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 32% din voturi, PSD este cotat la 24%, iar PNL la 20%. USR ar obține numai 10%, în timp ce UDMR este la pragul de 5%. PNRR-Piedone este cotat la 4%, SOS România la 3%, iar categoria „Altul” la 2%.
Românii nu au mare încredere în actuala clasă politică. Sondajul CURS arată că 35% dintre respondenți au puțină încredere în partidele politice existente, în timp ce 33% spun că nu au deloc încredere. Doar 30% afirmă că au multă sau foarte multă încredere în actualele partide.
Pe fondul acestui climat politic, 56% dintre respondenți cer alegeri anticipate, în timp ce 41% se opun unei astfel de soluții. Rezultatul arată că există o presiune publică importantă pentru schimbarea actualei configurații politice.
Principalele probleme indicate de populație sunt inflația și costul vieții, menționate de 81% dintre respondenți, urmate de instabilitatea politică (59%), corupția (38%) și securitatea națională (36%).
Prețul combustibilului este indicat de 31% dintre respondenți, iar lipsa locurilor de muncă de 21%. Datele arată că temele economice continuă să domine agenda publică, însă instabilitatea politică a devenit una dintre preocupările majore ale populației.
Nivelul ridicat de nemulțumire se reflectă și în raportarea la instituțiile statului. Biserica și Armata rămân instituțiile cu cea mai ridicată cotă de încredere, cu 79%, respectiv 76%.
Poliția și autoritățile locale depășesc la rândul lor pragul majorității, cu 55% și 53% încredere. În schimb, instituțiile centrale ale statului înregistrează niveluri ridicate de neîncredere: Parlamentul este creditat cu doar 24% încredere, Guvernul cu 26%, iar Justiția cu 20%. Președinția înregistrează la rândul ei un nivel de încredere, de 31%.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









