Skip to content
Politică

Sondaj CURS înainte de discursul lui Dragnea: cum stă PNL și unde se află Cioloș

report.az

PSD e la mare distanță de PNL în sondaje, arată datele unei cercetări realizat de CURS în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2018, adică înainte de discursul de duminică a lui Liviu Dragnea de la Consiliul Național al PSD.

Potrivit studiului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, PSD ar lua 33% din voturi, urmat de PNL, cu 20%, urmat la distanță de ALDE și de partidul lui Victor Ponta – Pro România, cu câte 9 procente.

USR e cotat la 7%, urmat de UDMR la 6% și de formațiunea lui Dacian Cioloș, Mișcarea România Împreună, cu 5%. Același procent este înregistrat și de PMP-ul lui Traian Băsescu. Cercetarea a fost realizată înainte ca Cioloș să-și schimbe formațiunea politică, trecând la PLUS (Partidul Libertății, Unității și Solidarității).

Sondajul CURS a fost realizat pe 1067 respondenţi, în vârstă 18 ani şi peste, informează antena 3.ro

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3,0% la un nivel de încredere de 95%. Datele sunt ponderate în funcție de vârstă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *