Societatea românească este aproape perfect divizată în ceea ce privește preferința pentru modelul de guvernare, arată cel mai recent Barometru Informat.ro – INSCOP Research. Aproape jumătate dintre români consideră că democrația este cea mai bună opțiune, chiar dacă presupune dezbateri și conflicte politice, în timp ce un procent aproape identic ar accepta un regim mai puțin democratic dacă acesta ar garanta ordine și stabilitate.
Democrația, preferată la limită
Potrivit cercetării, 47,2% dintre respondenți spun că preferă democrația, chiar dacă aceasta implică uneori conflicte și procese decizionale mai dificile. În schimb, 46,3% apreciază că un regim mai puțin democratic poate fi preferabil dacă oferă mai multă ordine și stabilitate. Alți 6,5% nu au exprimat o opinie.
Analiza pe categorii arată că susținerea pentru democrație este mai ridicată în rândul votanților PNL și USR, al tinerilor sub 30 de ani, al persoanelor cu studii superioare și al locuitorilor din marile orașe.
De cealaltă parte, votanții AUR, persoanele cu vârste între 45 și 59 de ani, cei cu nivel redus de educație și locuitorii din mediul rural se pronunță într-o măsură mai mare pentru un regim care pune accent pe ordine și stabilitate, chiar dacă acesta este mai puțin democratic.

Majoritatea românilor vor control democratic asupra puterii
Sondajul relevă și faptul că 60,6% dintre respondenți consideră că este mai important ca puterea să fie controlată democratic, chiar dacă acest lucru încetinește procesul de luare a deciziilor.
În schimb, 29,5% cred că deciziile ar trebui luate cât mai rapid, chiar dacă mecanismele de control democratic sunt mai reduse, iar 9,8% nu au oferit un răspuns.
Controlul democratic al puterii este susținut într-o proporție mai mare de votanții PNL și USR, de persoanele cu studii superioare și de locuitorii Bucureștiului și ai marilor centre urbane.
În schimb, votanții AUR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu studii primare și locuitorii din mediul rural se pronunță mai frecvent pentru eficiența decizională în detrimentul mecanismelor democratice de control.
Remus Ștefureac: „Rezultatele indică un nivel îngrijorător de fragilizare a atașamentului față de valorile democratice”
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, avertizează că rezultatele cercetării indică o vulnerabilizare a culturii democratice din România:
„Rezultatele Barometrului Informat.ro – INSCOP indică un nivel îngrijorător de fragilizare a atașamentului față de valorile democratice. Deși contextul actual – marcat de instabilitate politică, dificultăți economice și scăderea încrederii – influențează inevitabil percepțiile populației, faptul că aproape jumătate dintre români consideră că un regim mai puțin democratic poate fi preferabil dacă asigură ordine și stabilitate depășește nivelul unei simple nemulțumiri conjuncturale. În același timp, majoritatea continuă să susțină controlul democratic al puterii chiar cu prețul unui proces decizional mai lent, ceea ce arată că principiile democratice păstrează încă o bază importantă de legitimitate.
Tensiunea dintre aceste două atitudini reflectă existența unei culturi democratice vulnerabile, în care o parte semnificativă a societății este dispusă să relativizeze normele democratice atunci când percepe că acestea nu mai oferă ordine, eficiență și stabilitate sau când persistă, la nivelul unor grupuri importante de populație, neîncrederea în corectitudinea alegerilor. Evoluția acestor indicatori în timp va fi esențială pentru a distinge între efectele temporare ale crizei actuale și o eventuală deteriorare structurală a atașamentului față de democrație. Publicul tânăr susține în proporții mai mari democrația, în timp ce votanții AUR și populația cu studii primare sau cei din mediul rural preferă în proporții mai mari un regim mai puțin democratic, dar care asigură mai multă ordine și stabilitate.”
Prezentarea grafică a datelor este disponibilă aici.
Cum a fost realizat sondajul
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research a fost realizat în perioada 13–16 iulie 2026, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion aleator de 1.100 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ la nivel național. Marja maximă de eroare este de ±2,95%, la un nivel de încredere de 95%.
Autor
-
View all postsCu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online.
"A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








