Citiți în cele ce urmează despre un SONDAJ devastator, în care Partidul Național Liberal (PNL) depășește Partidul Social Democrat (PSD).
Altă surpriză este dată de marele absent din jocul procentajelor. Este vorba despre Pro România, în condițiile în care de obicei sondajele măsoară și formațiunea politică a lui Victor Ponta.
Partidul Social Democrat condus de Liviu Dragnea ar fi scăzut în popularitate după asaltul asupra justiției din Parlament, potrivit unui sondaj IMAS (condus de către Alin Teodorescu), obținut de Newsweek România.
Dacă în decembrie 2017, PSD era cotat la 32,4% într-un alt sondaj IMAS, în iunie, lună marcată de o nouă condamnare în primă instanță a lui Liviu Dragnea și de șubrezirea codului penal și a codului de procedură penală de către majoritatea parlamentară, partidul a ajuns la doar 28,4% din intențiile de vot ale românilor.
ALDE, principalul aliat al lui Liviu Dragnea în acțiunea de subordonare a Justiției, este de asemenea într-o scădere de popularitate. Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a pierdut 2 puncte procentuale din decembrie 2017, ajungând la doar 8,6% din intențiile de vot, conform cercetării de tip omnibus pe care IMAS o efectuează lunar pe un eșantion de 1.200 de persoane cu vârsta peste 18 ani. Precizăm că principalul efort al ALDE în prezent este să se mențină la un scor cu două cifre înainte de virgulă.
Dacă ar fi acum alegeri parlamentare, cele mai multe voturi le-ar putea obține, conform IMAS, PNL, care în iunie a depășit PSD cu 0,8%. Astfel, PNL a ajuns la 29,2% din intențiile de vot, în creștere cu două procente față de luna decembrie a anul trecut.
De asemenea, tot în creștere este USR, care a câștigat anul acesta aproape 3 puncte procentuale din intențiile de vot ale electoratului român, ajungând la 11,3%.
Deși încă nu există oficial ca partid, formațiunea fostului premier Dacian Cioloș, are o intenție de vot de 8%. Iar PMP a ajuns, în iunie 2018, potrivit IMAS, la 2,8% intenții de vot din partea electoratului.
UDMR se păstrează în marja sa clasică de 5%. Paradoxal este faptul că Partidul România Mare, aproape inexistent în spațiul public, mai aduna încă 2,2% din voturile românilor în luna iunie.
Citiți mai multe AICI.