Skip to content
Politică

SONDAJ Devastator: românii NU mai au încredere în politicieni! Cum arată clasamentul

politicscam.ro
" "

Într-un sondaj realizat de Psyho Global Consult în perioada 24-29 iulie 2020, președintele Klaus Iohannis ocupă primul loc în topul politicienilor în care locuitorii Sectorului 1 au încredere multă și foarte multă (31%), urmat de Gabriela Firea (30%), Ludovic Orban (19%), Traian Băsescu (18%), Victor Ponta (16%), Dacian Cioloș (15%), Dan Barna (15%) și Marcel Ciolacu (13%).

De remarcat, însă, că foarte mulți români nu mai au încredere în niciunul dintre politicieni. Victor Ponta ocupă topul politicienilor în care locuitorii Sectorului 1 au încredere puțină și foarte puțină (79%), urmat de Traian Băsescu (76%), Ludovic Orban (75%), Dan Barna (75%), Dacian Cioloș (74%), Marcel Ciolacu (73%), Gabriela Firea (66%) și Klaus Iohannis (62%).

Nici cei care luptă pentru Primăria Sectorului 1 nu beneficiază de foarte multă încredere. Potrivit sondajului, actualul primar Daniel Tudorache beneficiază de doar 27% încredere multă și foarte multă, 58%, încredere puțină și foarte puțină, iar 6% dintre cei intervievați susțin că nu au auzit de el.

Clotilde Armand, candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria Sectorului 1, beneficiază de doar 11 % încredere multă și foarte multă, 46% încredere puțină și foarte puțină, iar 27% dintre cei intervievați nu au auzit de ea.

Interesant este faptul că, deși nu a fost impus candidat al alianței, liberalul Tănase Stamule se bucură de un nivel de încredere mai ridicat decât Clotilde Armand: 14% la capitolul încredere multă și foarte multă, 45% încredere puțină și foarte puțină, iar 25% nu au auzit de el.

Detalii despre sondaj

Sondajul a fost efectuat în perioada 24-29 iulie 2020 pe un eșantion locale de 800  persoane, reprezentativ pentru populația adultă a Sectorului 1. Metoda folosită: Door-to-Door(teren). Marjă de eroare: +-3,4%

Psyho Global Consult a fost înființată în 2002 de Marius Pieleanu și de Cristina Gârlea, fost cercetător la Institutul de Fizică Nucleară Măgurele și actual șef de departament al Academiei Române.

CITIȚI AICI sondajul integral

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *