Conform unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, cele mai mari probleme cu care se confruntă ţara în opinia românilor sunt preţurile şi inflaţia.
20 % dintre cei intervievaţi au identificat aceste aspecte ca fiind cele mai mari probleme ale României. Veniturile mici şi nivelul de trai au fost considerate ca fiind problemele de pe locul secund al României, cu 18%, iar pe poziţia a treia în topul problemelor se află corupţia sau hoţia, cu 16%.
Nici din punct de vedere al optimismului românii nu stau foarte bine. Conform aceloraşi date, 40% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că situaţia se va înrăutăţi în următorul an şi 39% consideră că se va păstra.
Pompierii (83%), armata (67%) şi biserica (66%) se bucură de cea mai mare încredere în rândul românilor. La capitolul lipsa încrederii conduc detaşat partidele politice, 89% dintre repondneţi afirmând că au foarte puţină încredere. Parlamentul „se bucură” de lipsa încrederii a 86% dintre cei care au răspuns.
La sondaj au răspuns 1064 de persoane, cu drept de vot și vârstă peste 18 ani, eroarea fiind de 3% plus – minus. Întrebările au fost adresate față-n față la domiciliul respondenților.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News