Skip to content
Politică

SONDAJ îngrijorător. Care sunt principalele temeri ale românilor

SONDAJ îngrijorător. Care sunt principalele temeri ale românilor.

Astfel, un sondaj realizat în luna martie de INSCOP Research, pune România în stare de alarmă.

Potrivit acestuia, principalele îngrijorări ale românilor sunt diminuarea veniturilor și starea de sănătate, urmată de posibilitatea unui conflict/război în zonă.

58,8% dintre respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită (față de 52,3% în noiembrie 2015), 30,9% sunt de părere că direcția este bună (față de 34,3% în noiembrie), iar 10,3% nu știu sau nu răspund (față de 13,4% în noiembrie).

Mai mult, înrăutățirea stării de sănătate reprezintă principala sursă de îngrijorare pentru români, cu 20% dintre opțiuni (la fel ca în noiembrie 2015). Diminuarea veniturilor îi îngrijorează pe 17,8% dintre români (față de 17,5% în noiembrie), iar posibilitatea producerii unui conflict/război în zonă pe 17,3% (față de 18,6% în noiembrie), urmează pierderea locului de muncă (13,3% în martie față de 11,7% în noiembrie) și creșterea prețurilor (11,1% în martie față de 12,2% în noiembrie). De asemenea, 6,9% dintre români sunt îngrijorați de instabilitatea politică (față de 10,4% în noiembrie), informează Romaniatv.net

Totodata, sondajul citat relevă că pe ultimele poziții în clasamentul surselor de îngrijorare se situează posibilitatea producerii unor calamități naturale (5,1% în martie față de 4,4% în noiembrie) și deteriorarea mediului înconjurător (2% în martie față de 1,2% în noiembrie). Totodată, 3,8% dintre respondenți se declară îngrijorați de alte probleme, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 2,6%.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *