Un sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 7-13 septembrie, pe un eșantion reprezentativ de 500 de respondenți, confirmă faptul că PSD pierde teren în Moldova, până nu demult un ”teritoriu roșu”. Ionel Arsene, de pildă, baronul PSD de Neamț, pare ieșit definitiv din cursa pentru un nou mandat la Consiliul Județean, el fiind cotat la nici jumătate din opțiunile de vot față de contracandidatul său liberal, Mugur Cozmanciuc.
De asemenea, în municipiul Roman, liberalul Leonard Achiriloaei are un scor dublu față de cel poziționat pe locul 2, Viorel Stan, candidatul Alianței pentru Roman 2020. Pe locul trei în clasamentul opțiunilor de vot se află candidatul USR Radu Constantin Samson, care are o intenție de vot de 18.8%.
Pe aceeași linie, raportat la respondenții care indică o opțiune clară de vot, candidații la Consiliul Local din partea PNL ar obține pe 27 septembrie 50,5% din voturile exprimate, iar Alianta pentru Roman 2020 ar obține 23,3%, în vreme ce Alianța USRPLUS este cotată la doar 18,8%.
La întrebarea „Pe cine veți vota ca președinte al Consiliului Județean Neamț, dintre următorii candidați, pe 27 septembrie 2020 când vor avea loc alegerile locale?”, 53% au răspuns că vor vota cu Mugur Cozmanciuc (PNL), 24,7% cu Ionel Arsene (Alianta pt.modernizarea Neamtului 2020) și 18,9% cu Florin Zaharia (Alianta USR-PLUS).
Fostul primar al municipiului Roman, Lucian Micu, a demisionat din PNL după ce nu i-a fost acceptată candidatura pentru un nou mandat, și s-a înscris în PSD. Întrebați despre această situație, 53.8% dintre cei intervievați au susținut că au o părere proastă, în vreme ce doar 33,8% au precizat că au o părere bună.
Nu în ultimul rând, la întrebarea „Ce părere aveți despre faptul că Ionel Arsene candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, deși are dosar penal?”, 68,6% au susținut că au o părere proastă și doar 15,8% au precizat că au o părere bună.
Amintim că Ionel Arsene a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri. Într-unul din dosarele DNA, Ionel Arsene este acuzat de trafic de influență. În 2013, pe când era parlamentar, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să-și folosească influența pe lângă conducerea ANI, astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea unui adversar politic. Era vorba de Culiță Tărâță, fost președinte PSD al CJ Neamț.
În acest caz, șeful CJ Neamț, Ionel Arsene, a fost arestat preventiv de pe 29 ianuarie 2018 până pe 1 martie același an.
Ionel Arsene a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și într-un al doilea dosar penal. Potrivit DNA, în iunie 2015, Arsene, pe atunci parlamentar și lider al PSD Neamț, ar fi intervenit pe lângă primarul din comuna Icușești, pentru ca firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene.
În februarie 2019, Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare, apoi a trimis cazul la Tribunalul Bacău.
Ionel Arsene, baronul de Neamț, este și adevăratul moștenitor al lui Dragnea, el fiind șeful informal al baronilor PSD. Timp de patru ani, Arsene a beneficiat de fonduri guvernamentale uriașe, în baza relației de servitute avută cu Dragnea. Mare parte din bani și proiectele direcționate către județul Neamț au ajuns pe mâna “cumătrului Ginel”, un om de afaceri controversat care operează în domeniul construcțiilor.
Citiți AICI sondajul
Datele au fost culese de INSCOP Research la comanda PNL, în perioada 7 – 13 septembrie 2020, pe un eșantion de 500 de respondenți cu vârsta de 18 și peste 18 ani. Metoda de colectare a fost interviuri față în față, iar metoda de cercetare a fost ancheta sociologică pe baza unui chestionar.
INSCOP Research este una dintre cele mai reputate companii private de cercetare sociologică din România care din 2018 are un parteneriat special cu compania americană The Polling Company în baza căruia își oferă sprijin reciproc în efectuarea de studii sociologice în România, în alte țări din regiune și în Statele Unite ale Americii.