Criza politică din ultimele luni a crescut interesul românilor pentru politică, iar efectul se reflectă în reașezarea bazinelor electorale, potrivit celui mai recent sondaj Poll/Int România, realizat de Agenția de Rating Politic (ARP). Datele studiului arată că perioada de tensiuni politice a funcționat pentru public aproape ca o scurtă campanie electorală: mai mulți români și-au format o opțiune de vot, iar mobilizarea a avantajat în special partidele mari.
PNL este principalul câștigător al ultimelor luni în intenția de vot, atrăgând în special alegători nehotărâți, dar și votanți care se orientaseră anterior către partide mai mici, precum USR sau REPER, potrivit sondajului Poll/Int România.
AUR își menține avantajul în fața partidelor tradiționale și reușește să atragă un plus de susținere, în timp ce alte formațiuni de tip „protest” pierd din influență. PSD își păstrează bazinul electoral, însă alegătorii săi sunt cei mai puțin interesați de participarea la alegeri, în comparație cu susținătorii PNL și AUR, care sunt mai mobilizați.
Autorii sondajului notează că PSD rămâne prins între două zone electorale: blocul populist reprezentat de AUR și noul pol format în jurul PNL-USR. În același timp, USR începe să resimtă efectul creșterii de popularitate a lui Ilie Bolojan.
Încrederea în liderii politici
În ceea ce privește liderii politici, Ilie Bolojan este politicianul care a înregistrat cea mai mare creștere în nivelul de încredere, ajungând la 29,5%.
În creștere se află și Dominic Fritz și George Simion, în timp ce președintele Nicușor Dan și liderul PSD, Sorin Grindeanu, au rămas la niveluri similare cu cele din luna aprilie.
Sondajul arată că Nicușor Dan are un nivel de încredere de 24,2% după aproximativ un an de mandat. Președintele beneficiază de susținere atât din partea alegătorilor PNL și USR, cât și din partea unei părți importante a electoratului PSD.
În schimb, liderii politici aflați în eșalonul secund al partidelor testați în sondaj – Oana Gheorghiu (PNL), Alexandru Rogobete (PSD), Radu Miruță (USR) și Petrișor Peiu (AUR) – se află cu toții sub pragul de 20% în nivelul de încredere.

În ceea ce privește evoluția încrederii în liderii politici după cele două luni de criză, președintele Nicușor Dan a rămas la același nivel în opinia votanților, cu un procent de 24,2%, Ilie Bolojan a înregistrat o creștere de la 21,8% în aprilie la 29,5% acum, Sorin Grindeanu a avut o creștere ușoară, de 0,2%, fiind acum la 14,1%. Liderul USR, Dominic Fritz, este și el printre politicienii care se bucură de un avans consistent. În urmă cu două luni, încrederea era de 13,4%, iar acum de 20,1%. George Simion a crescut și el în ochii alegătorilor, fiind acum la 35%. față de 31,3% în aprilie.
Românii nu identifică un singur vinovat pentru criza politică
Studiul arată că opinia publică este împărțită în privința responsabilității pentru criza politică. Nu există un singur actor considerat vinovat, iar fiecare segment electoral are propria explicație.
La o distanță mică, de doar 0,3%, se află răspunsurile „PSD” și „Toți în egală măsură”.

De asemenea, nicio variantă de premier dintre cele vehiculate nu beneficiază de un sprijin majoritar, iar președintele Nicușor Dan este perceput mai degrabă ca lipsit de un plan clar în gestionarea crizei decât ca fiind părtinitor.
Soluția pentru ieșirea din criza politică
Niciuna dintre soluțiile discutate pentru ieșirea din impas – continuarea coalițiilor, un guvern tehnocrat sau o guvernare rotativă – nu este preferată clar de majoritatea românilor. Singura variantă care se bucură de susținere puternică este cea a alegerilor anticipate, susținută în special de alegătorii AUR și SOS.

În ceea ce privește intenția de vot pentru alegerile parlamentare, sondajul ARP arată că AUR se menține pe primul loc, cu 36,4% din opțiuni, urmat de PNL, cu 22,4%, și PSD, cu 17,9%. USR ar obține 10,5% din voturi, în timp ce UDMR ar fi la 4,9%.
Sub pragul de 5% se află SOS România, cu 2,9%, urmat de SENS și POT, fiecare cu câte 1,9%, respectiv PMP și REPER, cu câte 1,3%. Datele nu includ persoanele care nu sunt hotărâte (16,4%) și pe cele care nu ar vota sau nu au răspuns (14,8%).
Intenția de vot s-a menținut aproape constantă pentru AUR după cele două luni de criză politică, fiind acum la 36,4%, față de 35,8% în aprilie, la fel și PSD, care e înregistrat o creștere de 0,7%: de la 17,2% la 17,9%. PNL se bucură acum de mai multă popularitate în rândul alegătorilor, de șa 14,2% la 22,4%. În schimb, USR, SOS, UDMR, POT, SENS, REPER, PMP și alții au scăzut ca intenție de vot.
Cristian Andrei, consultant politic, directorul Agenției de Rating Politic, susține că scandalul politic din ultimele luni a ridicat interesul față de politică, la fel ca într-o scurtă campanie electorală.
„E ieșit proaspăt de pe „bandă”, noul sondaj realizat de noi la Agentia de Rating Politic (30 iunie – 3 iulie) – Barometrul Poll/Int România. E un sumar despre cum se vede România la două luni de la debutul crizei politice.
E un efort mare și mă bucur că ne-a ieșit, pentru că de data asta am testat o metodologie mixed-mode: online+telefonic. V-am zis mai zis că am investit în ultimele luni foarte mult timp și resurse în abordări noi.
Spor la citit – vă las concluziile aici. Raportul complet în comentarii.
● Scandalul politic din ultimele luni a ridicat interesul față de politică, la fel ca într-o scurtă campanie electorală.
● Interesul față de alegeri a crescut, astfel că mai mulți nehotărâți și-au format o opțiune.
● Afluxul de votanți a favorizat partidele mari, care cresc sau staționează, în timp ce partidele mici pierd.
● PNL este câștigătorul net al ultimelor luni în intenția de vot, atrăgând mai ales votanți nehotărâți, dar și de la partidele mai mici precum USR sau REPER.
● AUR își păstrează avansul față de partidele tradiționale și primește și el un mic plus de voturi, în timp ce alte partide „protest” s-au mai stins pentru moment.
● PSD își păstrează capitalul electoral, însă are publicul cel mai dezinteresat de alegeri. Invers, votanții PNL și AUR sunt cei mai mobilizați – în caz de alegeri, ele ar fi mai avantajate de momentul politic.
● PSD continuă să fie prins între blocul populist (AUR) și noul pol de votanți PNL-USR.
● USR simte deja amenințarea de a-și pierde alegătorii în fața efectului „Bolojan”.
● O „fuziune” între bazinele PSD și AUR (nu între partide) ar forma un bloc electoral uriaș – cele două bazine electorale sunt complementare.
● La nivelul liderilor, Ilie Bolojan a câștigat semnificativ în încredere ajungând la 29,5% încredere.
● Tot în creștere în încredere se află și Dominic Fritz și George Simion, în timp ce președintele Nicușor Dan și președintele PSD, Sorin Grindeanu, au rămas la același nivel ca în Aprilie.
● De notat că președintele stagnează la un nivel destul de redus de încredere (24,2%) după doar un an de mandat, primind susținere, în egală măsură, de la votanți PNL și USR, dar și de la mulți votanți ai PSD.
● O concluzie mai largă a acestui studiu este că actorii politici importanți (partide și lideri) și-au conservat sau și-au întârit bazinele electorale.
● Am continuat testarea încrederii pentru liderii din eșalonul doi al partidelor: Oana Gheorghiu (PNL), Alexandru Rogobete (PSD), Radu Miruță (USR) și Petrișor Peiu (AUR). Toți se află sub pragul de 20%.
● Narațiunile despre criza politică sunt împărțite – fiecare public merge cu teoria lui.
– Nu există un vinovat net al crizei – în opinia publică, fiecare segment are explicația lui – mai degrabă sunt considerați toți la un loc vinovați.
– Nicio nominalizare de premier dintre cele anunțate nu atrage sprijin public.
– Președintele e văzut mai degrabă fără un plan în criza politică, decât părtinitor.
– Nicio soluție de ieșire din criză nu este favorită (coaliții, guvern tehnocrat, rotativă etc).
– Doar alegerile anticipate sunt preferate clar de către votanții AUR și SOS”, scrie Cristian Andrei.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News





