Skip to content
Opinii & Analize

Sondaje de opinie vs. Rezultate electorale. Decizii politice strategice și succesul lui Nicușor Dan la București

Alegerile pentru funcția de primar al municipiului București au fost câștigate, fără drept de apel, de Nicușor Dan, candidatul independent susținut de PNL și USR-PLUS. Dincolo de emoțiile firești, de imprevizibilul unei campanii și a unui electorat destul de capricios, dincolo de activitatea meritorie a voluntarilor din campanie, dincolo de munca din București a lui Nicușor Dan, succesul său electoral la cea de-a treia încercare nu este deloc întâmplător și nici surprinzător pentru oricine a avut la dispoziție măsurători sociologice serioase realizate în ultimele trei-patru luni. Sigur, a existat întotdeauna incertitudinea mobilizării electorale în vremuri de pandemie pe care sondajele nu o puteau măsura cu exactitate, plus riscul unor erori conjuncturale ale cercetărilor sociologice care, deși rare, s-au mai întâmplat peste tot în lume. Dar toate datele colectate pe o perioadă mai lungă de timp de institutul pe care îl conduc, INSCOP Research, au indicat în mod rezonabil ipoteza că Nicușor Dan va câștiga alegerile. Mai jos, voi prezenta câteva dintre ele.

Unul dintre artizanii acestui rezultat este liderul PNL, Ludovic Orban care, în prima parte a anului, a luat o decizia politică dificilă și deloc populară în propriul partid, de a susține candidatura independentă a lui Nicușor Dan pentru primăria Bucureștiului. Această opțiune nu a fost însă nici ea întâmplătoare, fiind bazată pe date sociologice serioase, ceea ce demonstrează că managementul politic de succes și deciziile politice strategice de impact funcționează atunci când, dincolo de fler politic, liderii pragmatici înțeleg utilitatea măsurătorilor sociologice riguroase și oneste care surprind esența opțiunilor politice, tendințele principale de orientare ale electoratului și le folosesc inteligent pentru a câștiga bătălii politice.

Cum însă era evident că Gabriela Firea nu poate fi învinsă în scenariul unei fragmentări majore a voturilor de centru-dreapta, PNL a propus, la începutul anului, o formulă de compromis, validată și de cercetările sociologice care arătau că independentul Nicușor Dan se bucură de cel mai ridicat sprijin din partea electorilor, dintre toate variantele testate. În plus, liberalii îi puneau astfel în dificultate și pe cei de la USR-PLUS care aveau alte planuri. Succesul simbolic și strategic al acestei opțiuni a oferit PNL posibilitatea de a prezenta alegerile locale drept un succes major al PNL, ceea ce îi înscrie pe liberali pe trasa ideală în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc peste aproximativ 70 de zile și demonstrează nevoia unei unități a dreptei pentru gestionarea viitoarei guvernări.

Sigur, tactica liberalilor a forțat mâna celor de la USR-PLUS care s-au lăsat convinși ceva mai greu să sprijine varianta Nicușor Dan în condițiile în care jocurile păreau făcute pentru susținerea candidaturii lui Vlad Voiculescu. Decizia corectă a acestuia din urmă, forțată de împrejurări, de a renunța la nominalizarea propriei formațiuni a deschis însă calea creării unei platforme politice mai largi pentru sprijinirea lui Nicușor Dan, dar cu o sincopă importantă determinată de refuzul acceptării PMP în cadrul acestei cvasi-alianțe de conjunctură ceea ce a determinat mica breșă a candidaturii lui Traian Băsescu.

După desemnarea lui Nicușor Dan drept candidat susținut de PNL și USR-PLUS, datele competiției electorale pentru București s-au schimbat radical. În toate, dar în absolut toate sondajele de opinie realizate de INSCOP Reseach în București începând din iunie și până în septembrie, și au fost destule, Nicușor Dan s-a aflat în fața Gabrielei Firea în ceea ce privește intenția de vot. De asemenea, în toate, dar în absolut toate scenariile de prezență din toate sondajele de opinie realizate de INSCOP Research în București, Nicușor Dan s-a aflat în fața Gabrielei Firea. Suplimentar, ultimul sondaj de opinie al INSCOP din septembrie a arătat că pe fondul pandemiei, rata de prezență la vot alegătorilor din categoria de vârstă de 65 și peste 65 de ani, care reprezentau nucleul susținătorilor Gabrielei Firea, urma să fie ceva mai scăzută, comparativ cu alte categorii și cu ponderea normală a acestor alegători în masa electorală totală. Structura socio-demografică a prezenței în ziua votului a fost edificatoare, confirmând ipoteza sugerată de cercetările sociologice: o prezență mai bună a votanților din categoria 18-44 de ani care au constituit peste 40% din totalul alegătorilor care au venit la urne și o prezență sub potențial a categoriei 65+ de aproximativ 20% din totalul masei electorale care a venit vot în București pe 27 septembrie.

În București, INSCOP Research, a măsurat intenția de vot pentru primarul general în baza a trei scenarii de de prezență. Un prim scenariu lua în considerare toate opțiunile de vot pentru funcția de primar al Bucureștiului, mai puțin respondenții care au indicat că nu sunt hotărâți, nu merg la vot, nu știu sau nu răspund. Acest scenariu s-a apropiat cel mai mult de realitatea electorală, ultimul sondaj INSCOP Research din septembrie înregistrând abateri minime ale datelor de sondaj față de rezultatul alegerilori, încadrate în marja de eroare în cazul primilor trei clasați – Nicușor Dan (o abatere de 0,2%), Gabriela Firea (o abatere de 1,2%), Traian Băsescu (o abatere de 1,1%).

Al doilea scenariu a luat în considerare exclusiv respondenții care au indicat că o opțiune de vot dintre cei care, la o întrebare separată, au declarat că sunt siguri că se vor prezenta la vot (adică doar cei care pe o scară de la 1 la 10 în care nota 1 însemna ”sigur nu merg la vot”, iar nota 10 însemna ”sigur merg la vot”, au ales nota 10). În acest scenariu de măsurare sociologică s-a înregistrat o abatere de 3 procente în cazul lui Nicușor Dan și abateri minime în cazul celorlalți doi candidați de 0,2%, respectiv 1,5%. 

Al treilea scenariu a luat în considerare exclusiv respondenții care au indicat că au o opțiune de vot dintre cei care au declarat că sunt siguri că se vor prezenta la vot chiar și dacă în prejma zilei de 27 septembrie va crește numărul de cazuri de infectări cu coronavirus (adică cei care au indicat nota 10 pe scara de la 1 la 10). În acest scenariu de măsurare sociologică, abaterile dintre sondaj și rezultatul alegerilor au fost de 4,1 procente în cadrul lui Nicușor Dan, 0,9% în cazul Gabrielei Firea și 1,8% în cazul lui Traian Băsescu.  

Așadar, rezultatul acestor alegeri nu a fost deloc o surprinză dacă analizăm comparativ sondajele de opinie și raportările oficiale ale votului. Chiar și cel mai pesimist scenariu a indicat o diferență de aproape 4 procente în favoarea lui Nicușor Dan. Acest lucru arată că sondajele de opinie, cele riguroase, bazate pe știință și onestitate, sunt instrumente foarte utile celor care le înțeleg valoarea și știu cum să le utilizeze pentru a cunoaște realitatea socială și a-și construi strategiile politice și electorale pe baze solide.

În final, mulțumesc tuturor colegilor, colaboratorilor și partenerilor INSCOP Research pentru munca depusă în această perioadă dificilă mai ales pentru culegerea de date pe teren.

***

Remus Ioan Ștefureac, este politolog, coordonator al think-tankului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) și director al companiei de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro).

2 comentarii la “Sondaje de opinie vs. Rezultate electorale. Decizii politice strategice și succesul lui Nicușor Dan la București

  1. … felicitari inscop ! absolut corecte evaluarile razboiului politic , a combatantilor si a armelor etc si mai ales a identificarii punctului de cotitura si a saltului de la viscerala la inteligenta al abordarii acestei PIETE – MARKET politic , unde datele-culese-si-prelucrate-inteligent-corect pot asigura victoria , caaam ca in cazul marketingului comercial etc bazat pe datele utilizatorilor – vezi amazon , fb , google , apple etc … astfel ca in era it-c desigur ca MSB -most significant bit —weapon este candidatul , iar gloantele – de cauciuc , rumegus , argint etc true sau fake e clar ca pot fi contracarate … acuma apropos de gloante , reau sa spun ca a existat acuma si gl9ontele-de-diamant pe care l-a tras-mortal curs-avangarde care a dat multe procente avans la exit-poll astfel incit pe-perdanti i-a blocat instantaneu disperarea si spaima paralizanta-mortala ca sint morti-terminati , adica daca erau doar 2-3 procente diferenta era asaaa mai omeneste suportabil … deci BRAvO CURS-AVANGARDE PENTRU CURAJ SI PENTRU EXACTITATEA INTELEGERII SITUATIEI SI A TRENDULUI RAZBOIULUI POLITIC ! Iar in ce ii priveste pe-perdanti ma intreb ce consultanti depasiti de viteza progresului societatii au avut – ca parca ar fi fost killeri infiltrati etc … aaa , dar sa nu intram in zona super-deep-intelligence care bate oricind si societatea si politica si stiinta siii … etc , congrats baieti , big-brother , meritati premiu- OS – CARne !!! momentan acuma GAME OVER ! KEEP surveillance – machine ON ! good luck !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *