Skip to content
Sport

Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Kvitova şi s-a calificat în turul al treilea al Australian Open

Facebook/Sorana Cirstea Facebook/Sorana Cirstea

Sorana Cîrstea, locul 68 WTA, s-a calificat în turul al treilea al Australian Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-1, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 9.

Cîrstea s-a impus după un meci de două ore şi trei minute şi va evolua în manşa următoare cu o altă jucătoare din Cehia, Marketa Vondrousova, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19.

Finalista ediţiei 2019 a turneului de la Roland Garros a ajuns în turul al treilea după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 7-5, pe Rebecca Marino din Canada, locul 317 WTA, venită din calificări, după o partidă de 80 de minute.

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 215.000 de dolari australieni (137.000 de euro) şi cu 130 puncte WTA.

Tot miercuri, de la ora 10.00, Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 72 WTA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *