Skip to content
Sport

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la turneul de tenis de la Roland Garros

Facebook/Sorana Cirstea FC

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de slovena Tamara Zidansek, cu 7-6 (7-4), 6-1, duminică, la Paris, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (31 ani, 54 WTA) s-a înclinat după o oră şi 26 de minute în faţa unei jucătoare mai slab cotate (23 ani, 85 WTA), dar care le eliminase anterior pe Bianca Andreescu (Canada), a şasea favorită, pe Madison Brengle (SUA) şi pe Katerina Siniakova (Cehia).

În primul act cele două jucătoare au mers cap la cap, dar Cîrstea a ratat o minge de set la 6-5, pe serviciul adversarei, iar Zidansek s-a impus în tiebreak cu 7-4. Mingea de set a fost un moment psihologic, care a destabilizat-o pe Sorana, românca acuzând momentul prin mai multe erori făcute în debutul setului al doilea, Zidansek a avut un joc de metronom şi a ajuns astfel la 5-0, câştigând cu 6-1.

Potrivit Agerpres, Cîrstea a avut un prim serviciu slab şi a fructificat doar o şansă de break din şapte create, numărul de winners a fost egal, 20-20, dar Sorana a avut mai multe erori neforţate (28-20).

Cel mai bun rezultat al Soranei la Paris rămâne un sfert de finală în 2009, iar de atunci nu mai depăşise turul al treilea. Sorana nu mai jucase un meci în optimi la un turneu de Mare Şlem din 2017, de la Australian Open.

Cîrstea, care are un titlu la Istanbul şi o finală la Strasbourg în acest an, va primi un cec de 170.000 de euro şi 240 de puncte WTA. Zidansek va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Marketa Vondrousova (Cehia) şi Paula Badosa (Spania).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *