Sorin Grindeanu: A fost semnat astăzi contractul pentru construirea primei magistrale de metrou din Cluj

Facebook/Sorin Grindeanu
Facebook/Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu a anunţat că a fost semnat, joi, contractul pentru construirea primei magistrale de metrou din Cluj-Napoca, o investiţie de peste nouă miliarde lei, fără TVA. „Vor fi construite în prima etapă (prin PNRR) 9 staţii şi un depou, pe o distanţă de 9,16 km pe traseul Sfânta Maria – Europa Unită”, iar lucrările la prima etapă trebuie finalizate până la sfârşitul lunii august 2026, a adăugat ministrul Transporturilor.

„A fost semnat astăzi contractul pentru construirea primei magistrale de metrou din Cluj! Este un proiect în valoare de peste 9 miliarde de lei (fără TVA)-finanţat parţial prin PNRR (1,5 miliarde de lei, fără TVA)- care va transforma Municipiul Cluj-Napoca şi comuna Floreşti în localităţi moderne. Ministerul Transporturilor asigură majoritatea finanţării, dar Primăria Cluj-Napoca are datoria să deruleze eficient proiectarea şi execuţia celor peste 21 de km ai liniei de metrou uşor care va fi construit în zona metropolitană. Asocierea de proiectanţi şi constructori români şi turci are la dispoziţie 96 de luni pentru definitivarea întregului proiect”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.

Ministrul PSD a adăugat că „vor fi construite în prima etapă (prin PNRR) 9 staţii şi un depou, pe o distanţă de 9,16 km pe traseul Sfânta Maria – Europa Unită”.

Lucrările la prima etapă trebuie finalizate până la sfârşitul lunii august 2026 pentru ca ulterior să se poată intra în cea de-a doua etapă (finanţată de MTI din alte fonduri) care vizează lucrări la alte 10 staţii pe traseele Ţara Moţilor – Sfânta Maria (7 staţii, 8,80 km) şi Piaţa Mărăşti – Muncii (3 staţii, 3,07km)”, a completat Grindeanu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL