Liderul interimar al PSD este stupefiat de propuneri halucinante de tăieri ale cheltuielilor, cum ar fi desființarea burselor școlare și a ajutoarelor de înmormântare. Premierul de serviciu recunoaște la România TV că scenariile sunt vehiculate mai degrabă în presă, decât în comisii.
Ieri pe mine m-a luat cu furnicături pe șirea spinării când am auzit două propuneri savante una de desființare a burselor școlare și a doua-a de desființare a ajutoarelor de înmormântare. În halul ăsta suntem, în faliment, remarcă Grindeanu N-am ajuns încă acolo. Le-am văzut nenumerate, recunosc, nu atât în interiorul acestei comisii, cât în presă. Nu se va ajunge la așa ceva. Sper, fiindcă, cel puțin în ceea ce înseamnă ajutorul de înmormântare, e o chestiune care nu rezolvă deficitul, domnule Ciutacu, în niciun caz. Astea sunt propuneri care vin din partea, probabil, din partea unor oameni care nu s-au lovit foarte mult de o realitate și privesc toate lucrurile dintr-un birou și se pare că România e așa cum e biroul lor, este siderat liderul interimar al PSD.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News