Skip to content
Economie

Sorin Grindeanu anunţă că au fost semnate încă şase protocoale de colaborare între CNAIR şi autorităţile locale

Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat luni că au mai fost semnate alte şase protocoale de colaborare între CNAIR şi autorităţile locale.

„Au fost semnate încă 6 protocoale de colaborare între CNAIR şi autorităţile locale! Continuăm astfel procesul de descentralizare pentru derularea mai eficientă a unor obiective importante pentru dezvoltarea zonală”, a scris Sorin Grindeanu, luni pe Facebook.

El a prezentat şi proiectele care sunt avute în vedere prin aceste protocoale.

„Protocoalele semnate astăzi vor contribui la realizarearea următoarelor proiecte: – Varianta de ocolire Ardud, judeţul Satu Mare, – Varianta de ocolire Bocşa, judeţul Caraş-Severin, – Varianta de ocolire Corabia, judeţul Olt, – Varianta de ocolire Flămânzi, judeţul Botoşani, – Varianta de ocolire Negreşti Oaş, judeţul Maramureş, – Modernizarea DN 14B şi construcţia unor poduri noi peste CF M200 la Teiuş şi CF M300 la Crăciunel, judeţul Alba”, a explicat Grindeanu.

„Vom continua să lucrăm împreună cu autorităţile locale pentru derularea unor obiective de importanţă regională. Consider că este o abordare mai eficientă, deoarece autorităţile locale ştiu mult mai bine realităţile zonei. Această abordare vizează nu doar obiectivele CNAIR ci şi alte obiective de infrastructură derulate de exemplu de CFR, unde unele gări au nevoie de reabilitări urgente”, a conchis ministrul Transporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *