Sorin Grindeanu, despre listele comune/ Exclus ca PSD Timiș să susțină doar candidați de la PNL

Sursă foto: Captură video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat în fața jurnaliștilor prezenți la Timișoara că speră ca săptămâna viitoare să fie luată o decizie în Coaliție privind comasarea alegerilor, veste care să fie comunicată și românilor. Ieri Coaliția nu amânat pentru luni noi runde de negocieri. 

Sorin Grindeanu nu a exclus nici varianta ca alegerile să rămână în patru rânduri și să nu mai fie comasate.

„Am fost la această Coaliție ieri după masă, nu am luat nicio decizie, săptămâna viitoare avem o nouă rundă de consultări. Îmi păstrez punctul de vedere, dacă nu vom discuta întregul pachet, dacă pot să-l numesc așa, venind în fața românilor în mod transparent spunându-le că vrem să facem europarlamentarele odată cu localele, vrem să facem nu știu alegerile prezidențiale în noiembrie, alegerile parlamentare în decembrie, turul doi de la prezidențiale cu parlamentare sau orice altceva, eu nu cred că vom avea susținere. Trebuie să venim cât se poate de onest în fața românilor, dacă vom ajunge la o concluzie. Dacă nu vom ajunge la o concluzie, ne vedem în decembrie.”, a spus Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu exclude posibilitatea ca PSD Timiș să susțină candidații PNL, așa cum a sugerat Alin Nica: „Astea-s vise”.

Exclus va PSD Timiș să susțină dacă ar fi posibil un asemenea scenariu de candidaturi comune, este exclus ca PSD Timiș să susțină  doar candidați de la PNL. Exclus. … Eu vă spun ca prim-vicepreședinte că PSD Timiș este exclus să accepte candidaturi din partea PNL dacă se ajunge la scenariu de candidați comuni, dar poate nu ajungem.

În fața jurnaliștilor, Sorin Grindeanu a ținut să le reamintească celor prezenți că fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă, deputat de Timiș nu este la fel de prezent în județ în ceea ce privește activitățile sale de parlamentar.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: