Sorin Grindeanu despre lucrările pe Valea Oltului: Termenul era 9 august. S-a deschis circulația mai repede

Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat duminică că deschiderea circulației pe Valea Oltului s-a făcut mai devreme, adică pe 7 august, față de termenul inițial de 9 august. Liderul PSD s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor și evoluția constructorului.

„Am fost in fiecare saptamana sa vad stagiul lucrarilor. Eu sunt multumit de ritmul pe care l-au avut pe acei 10 km. Termenul era 9 august. Nu doar ca s-a respectat termenul, dar s-a deschis mai repede”, a spus Grindeanu la Digi24.

Legat de criticile aduse în ultima vreme, Sorin Grindeanu a explicat că această perioadă a reprezentat singura „fereastă de oportunitate” în care se puteau executa lucrări pe Valea Oltului.

Știu că a cauzat neplaceri. Am vazut mulți inteligenți care mi-au venit cu o gramadă de propuneri. Nu sunt dornic de a fi injurat. A fost prima fereastră de oportunitate în care puteam să demarăm aceste lucrări, a precizat Sorin Grindeanu.

Grindeanu a adus și argumente în favoarea sa. Spune că din luna septembrie vine sezonul ploios, iar dacă lucrările se desfășurau seara, ar fi pus în pericol viața muncitorilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: