Grindeanu: Dacă domnul Fritz vrea să facă chermeză pe sfârşit de an, avem această ordonanţă care nu îi dă voie

Sursa foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), i-a răspuns, vineri, primarului municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), care s-a plâns într-o conferinţă de presă că noua ordonanţă a Guvernului nu îi mai permite să încheie noi contracte. Grindeanu i-a transmis astfel lui Fritz că noua ordonanţă nu îl împiedică să facă investiţii care ţin de dezvoltarea oraşului, în schimb îl împiedică să facă chermeze la final de an.

”Eu ştiu că preşedintele Camerei Deputaţilor, împreună cu ceilalţi parlamentari de Timiş, au reuşit un lucru important, şi anume faptul să fie exceptate cheltuielile legate de Timişoara – Capitală Culturală. Doi, aceste lucruri nu se ţin sau nu vizează investiţii. Dacă domnul Fritz vrea să facă chermeză pe sfârşit de an, să cheltuiască bani publici ca să facă tot felul de chermeze, am zis bine, uite că avem această ordonanţă care nu îi dă voie, dacă vrea să facă investiţii şi lucruri care ţin de dezvoltarea oraşului, nu-l opreşte această ordonanţă”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul a precizat că proiectul privind Capitala Europeană a Culturii nu este afectat de textul ordonanţei privind măsurile fiscale.

”Şi doi Timişoara – Capitală Culturală nu este afectat, repet, şi asta din datorită intervenţiei în primul rând a preşedintelui Camerei Deputaţilor”, a spus Grindeanu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: