Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după regionala PSD Bucureşti-Ilfov, că în cadrul dezbaterilor interne cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut ca partidul să treacă în opoziţie.
”În 20 avem votul şi astăzi desfăşurătorul a fost acelaşi ca şi în celelalte întâlniri regionale. Am prezentat situaţia la zi şi eu şi colegii din guvern, pornind de la vicepremier şi continuând cu miniştrii prezenţi, imaginea guvernării, autoevaluarea pe care şi-au făcut-o sau ne-o facem, vizavi de prezenţa noastră în coaliţie şi în guvern. Şi după aceea am prezentat scenariile în care putem intra odată cu votul din 20 aprilie”, a spus liderul PSD Sorin Grindeanu, după întâlnirea regională Bucureşti-Ilfov a partidului.
El a precizat, despre discuţiile din interiorul partidului cu privire la rămânerea sau nu în actuala coaliţie, că ”tonul e cam acelaşi peste tot”.
”Poate aici, la Bucureşti, ca să trag o concluzie, până am ieşit noi din sală, aici cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziţie. Aproape toată lumea”, a afirmat Grindeanu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











