Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a ţinut să reamintească faptul că printre parlamentarii judeţului Timiş se numără şi Cătălin Drulă, preşedintele USR, despre care social-democratul a afirmat că nu crede că a fost de zece ori, în cele două mandate ale sale, la electoratul care l-a trimis în Parlamentul României.
”Să ştiţi că am înţeles că vin unii paraşutaţi în Timiş, am înţeles, s-au tot luat de o doamnă care acuma la Argeş (Alina Gorghiu, deputat de Timiş din partea PNL – n.r.). Vă aduc aminte că e un domn care e la al doilea mandat de parlamentar de Timiş, care-i şi preşedinte de partid şi îl cheamă Cătălin Drulă, dacă nu ştiaţi, e deputat de Timiş. Eu cred că trebuie să readucem aminte oamenilor că domnul ăsta e deputat de Timiş. Eu nu cred că în două mandate de când e, a fost de 10 ori la oamenii care l-au votat şi l-au trimis în Parlament. Ia, hai să numărăm. Din 2016 până acum o fi fost de 10 ori să se întâlnească cu iubitul electorat în Timiş care l-a trimis în Parlament?”, s-a întrebat Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News