Sorin Ion, secretar de stat ME: există OUG pentru acordarea primei de carieră didactică

Captură video

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, spune, în emisiunea Puterea Știrilor, că profesorii au avut, în ultimii ani, parte de măriri importante de salariu. Dar mai sunt o serie de promisiuni care trebuie respectate și sunt „în lucru”.

„Ultima mărire de salariu a fost totuși cea mai importantă, cel puțin de când sunt eu în sistemul de de educație. Valoarea absolută – 1.300 lei la salariul brut și atenție, pentru foarte mulți profesori a însemnat mult mai mult de atât, de 1.300 lei la brut pentru că s-au adăugat acei coeficienți pentru fiecare treaptă de gradație, de vechime, astfel încât la unii brutul a putut ajunge chiar la 1.800. A rămas o problemă de rezolvat. O discutăm și pe aceia cu directorii”, explică secretarul de stat.

Invitatul spune că astfel, prima promisiune către profesori a fost îndeplinită, iar cea de-a doua se referă la prima de carieră didactică.

„Are termen luna viitoare și o Ordonanță de urgență 58 care reglementează acordarea primei de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, dar și pentru ne-didactic, tot un fel de primă, un sprijin. Suntem în contact permanent cu Ministerul Investițiilor și proiectele europene, cel care este însărcinat să acorde această primă, acestea pot fi niște carduri. Facem deja schimburi de baze de date cu tot personalul din învățământ. Deci al 2-lea jalon ar fi în luna octombrie în ceea ce privește următoarea tranșă de măriri salariale, de asemenea discutată și la finalul grevei din învățământ. Ea va fi pusă în practică odată cu noua lege a salarizării și e bine să știm niște amănunte. De fapt, ele se știu din timpul grevei”, explică Sorin Ion.

Autor

  • Chirciu Simona-Maria

    Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL