Romalimenta a atrage atenția că industria alimentară că prin ordonanța austerității pregătită de autorități, facilitățile fiscale vor fi înlocuite cu plata taxelor aferente de către angajator sau de către angajat.
„Suportarea acestor taxe de către angajat ar conduce la plecarea masivă a salariaților din sectorul alimentar către alte zone cu salarii mai bune. Suportarea de către angajatori a sumelor respective înseamnă creșterea costurilor suplimentare de producție, care se vor resimți în prețul produselor și în scăderea producției de alimente românești, permițând o intrare și mai puternică în România a produselor similare din țările vecine”, potrivit unui comunicat de presă remis Economica.net.
Romalimenta mai spune că odată cu aderarea României la Schenghen și cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, sunt condiții prielnice ca producători mai bine dezvoltați să acopere și piața din România.
„Atragem atenția că, în condițiile menținerii acestor măsuri împotriva industriei alimentare, nu există altă soluție decât creșterea imediată a prețurilor produselor alimentare. Aceste două măsuri, de creștere a salariului minim și de anulare a facilităților, vin după o altă măsură cu influențe negative pentru industria alimentara și anume plafonarea adaosurilor comerciale. Toate măsurile au fost luate fără consultarea prealabilă a organizațiilor reprezentative sectoriale ale industriei alimentare, fără a se ține cont că prin aceste măsuri scade potențialul de producție al industriei alimentare românești, favorizând concurenții din afara țării. Astfel, probabil că de Paște vom mânca pâine și alte produse de bază fabricate preponderent în afara României, iar agricultura din țara noastră va rămâne doar furnizor de materii prime”, se mai arată în comunicat.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News