Primarul general al Bucureștiului Sorin Oprescu a anunțat, vineri, că prețul gigacaloriei nu se va schimba de la 1 ianuarie 2015.
„Nu se scumpește gigacaloria. Comisia Europeană a fost de acord să păstreze prețul domestic pentru încălzire și gazele consumate pentru încălzire și apă caldă”, a declarat Sorin Oprescu în cadrul unei conferințe de presă, relatează Agerpres.
Totodată, edilul Capitalei a adăugat că a luat toate măsurile necesare îndepărtării riscului ca RADET să nu mai poată face reparații.
„Să îndrăznească să sisteze căldura populației. Vă spun eu că nu se întâmplă așa ceva”, a adăugat Oprescu.
De asemenea, conform lui Sorin Oprescu, ELCEN blochează în continuare conturile RADET.
„Toți banii 100% ajung la ELCEN, noi plătindu-ne consumul populației”, a subliniat edilul.
Nu în ultimul rând, cu privire la subiectul fuziunii RADET-ELCEN, primarul Capitalei a arătat că i s-a cerut o matrice de risc.
„Ministerul Dezvoltării voia să prezentăm un plan de viitor, care sunt riscurile, matricea de risc. Le-am făcut, le-am prezentat, mai trebuie câte ceva în continuare”, a conchis edilul Capitalei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







