UPDATE SRS s-a predat la sediul Poliției Ilfov/ Sorin Roșca Stănescu, PRIMA reacție după condamnare

În jurul orei 17:30, fostul senator PNL, Sorin Roșca Stănescu s-a predat la IPJ Ilfov. Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol.

Înainte de a pleca spre IPJ Ilfov, acolo unde a ajuns mandatul de executare a pedepsei emis de instanță, Sorin Roșca Stănescu a scris o ultimă postare.

Redăm integral textul:

Mi-am facut bagajele si ma pregatesc de drum. Inainte insa doresc sa le transmit tuturor celor care ma cunosc, dar si cetatenilor care nu ma cunosc cateva ganduri.

In urma cu opt ani am fost implicat in faimosul dosar Rompetrol. Acesta are trei mari capitole. Piata bursiera, creanta Libia si nereguli identificate de procurori privind modul in care a fost organizata societatea. In ceea ce ma priveste, am fost cercetat penal pentru “informatii privilegiate”, de care as fi beneficiat cu ocazia emisiunilor de actiuni Rompetrol. Atunci, am achizitionat actiuni nu la 80 de lei, pretul de la lansare, ci mult mai tarziu, la 120 lei, numarandu-ma printre cele cateva mii de persoane care au cumparat.

Mai tarziu, am vandut actiuni nu la pretul cel mai mare la care au ajuns ele, ci la un pret cu o tremie mai mic. In urma cu circa trei ani, magistratul care ne-a judecat ne-a comunicat, verbal si in scris, unora dintre noi, cei implicati in achizitionarea actiunilor pe bursa, ca prezumtiva infractiune s-a prescris. Am fost intrebati daca dorim sa uzam de prescriptie. Toti, inclusiv eu, am declarat ca nu si ca dorim sa ne judecam pana la capat.

In urma cu circa doi ani s-a dat o sentinta de achitare. Conform instantei, eram toti nevinovati. Motivarea a fost redactata abia dupa aproape un an.

In acest an Procuratura a facut apel si am fost din nou judecati. In ceea ce ma priveste, nu am invocat, in niciun fel, prescriptia. Procurorul de instanta a facut-o insa. La termenul la care s-a judecat acest proces la Curtea de Apel, el a cerut instantei ca constate ca faptele s-au prescris. Eu, prin aparatorul meu, am solicitat ca procesul sa se judece, sa se constate ca sunt nevinovat, confirmandu-se astfel decizia primei instante.

Astazi am aflat ca sunt condamnat, astfel incat ma pregatesc pentru a ma duce la penitenciar. Incepand de maine, voi fi dincolo. Si voi incerca sa ma adresez de acolo, cand si cum voi putea, opiniei publice.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: