Skip to content
Societate

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile

Inquam Photos / George Călin

UPDATE 19.35

Tribunalul București a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, sub acuzația de luare de mită. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

—————————————————————————————————————————————–

UPDATE

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă, a fost reținută pentru 24 de ore sub acuzația de luare de mită.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect ‘proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente’, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii o vor prezenta pe Sorina Pintea la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se mai arată în comunicat.


Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, în prezent manager al Spitalului Judeţean Baia Mare, a fost adusă sâmbătă dimineaţă la sediul central al DNA, din Capitală, pentru a fi audiată.

Procurorii DNA au percheziţionat vineri biroul Sorinei Pintea de la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde aceasta este manager. În biroul fostului ministru al Sănătății ar fi fost găsiți 120.000 de lei, potrivit unor surse judiciare.

Ancheta DNA care o vizează pe Pintea are legătură cu achiziţii de materiale sanitare de către unitatea medicală, relatează News.ro.

La finalul percheziţiilor făcute de anchetatori în biroul Sorinei Pintea de la Spitalul Judeţean Baia Mare, vineri seară, aceasta a fost transportată la Bucureşti.

Sorina Pintea a anunţat recent că a fost diagnosticată cu dermatomiozită, o boală în care agresiunea imună are loc la nivelul vaselor din învelisul conjunctiv al fasciculelor musculare.

Pintea a fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Dăncilă, din ianuarie 2018 până în octombrie 2019.

Reacție din PSD

Senatorul PSD, Lucian Romașcanu a declarat în exclusivitate pentru PSNews.ro că regretă cele întâmplate și își dorește ca lucrurile să fie clarificate cât mai curând posibil.

„Îmi pare rău să aud aceste vești. A fost colegă cu mine în Senat și este o persoane cu care eram în relații de amiciție. Îmi doresc foarte tare ca lucrurile să se lămurească cât mai repede și ceea ce auzim acum să nu fie adevărat”, a declarat Lucian Romașcanu pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *