Skip to content
Politică

Sorina Pintea, contrazisă de medici în privința salarizării: Legea e proastă!

mediafax.ro

Sorina Pintea (ministrul Sănătății) a fost contrazisă vineri de mai mulți medici în privința salarizării din domeniu, cadrele medicale susținând că legea este una proastă.

Ministrul Sănătăţii a declarat vineri, la o întâlnire din Târgovişte cu cadre medicale, personal medical din judeţ şi autorităţi locale, că nu crede că o lege poate dezbina atât de mult echipa medicală, însă cei din sală au contrazis-o pe membra Guvernului, relatează Agerpres.

Demnitarul a vorbit despre echipa pe care o fac medicii cu asistenţii şi ceilalţi angajaţi din sistemul medical, subliniind că ştie problemele din sistem şi caută soluţii.

„Există aceste lucruri pe care dumneavoastră mi le-aţi spus şi pe care le cunosc foarte bine, care sunt cuprinse în Legea salarizării. Asta se aplică. Personalul care nu a crescut în grilă până la 2022 – avem probleme. Cunosc aceste lucruri. Dar eu am vrut să vorbesc despre echipă, pentru că nu cred că o lege poate dezbina atât de mult echipa în acest moment. Eu sunt prima interesată să propun reglarea acestor lucruri. Ştiaţi bine, legea este din iulie 2017. Lucrurile se vor produce treptat. Ştiu care sunt problemele, dar nu vreau ca aceste lucruri să vă dezbine, să ne dezbine. Împreună putem găsi soluţii, încercăm ca niciun om să nu piardă la venit”, a afirmat Sorina Pintea.

În momentul când a spus că nu crede că legea poate dezbina atât de mult, din sală s-au auzit: „Ba da” şi „Legea e proastă”.

Întrebată de jurnalişti despre această reacţie, Sorina Pintea a susţinut că Legea salarizării e un pas înainte.

„Până la urmă, eu cred că Legea salarizării este un pas înainte. Pornim de la ceva, putem corecta, nu sunt eu în măsură să spun asta, dar e un pas înainte. A făcut ceva şi prevede ca până în 2022 să crească salariile tuturor categoriilor din sănătate”, a precizat guvernantul.

Prezent la întâlnirea de la Târgovişte, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a subliniat că analiza privind salariile din sănătate trebuie făcută raţional şi cu bună-credinţă.

„Avem o problemă, în special pe partea de îngrijitori, avem o problemă pe partea de brancardieri, dar rugămintea mea este să fim totuşi raţionali (…). Vă dau exemple de salarii (de la spitalul Judeţean Târgovişte, n.r.), la ATI 10.900 de lei salariu în februarie, 19.906 în martie, asistenţi medicali 4.891 de lei în februarie, 5.506 în martie. Dacă facem o analiză, să o facem cu bună-credinţă”, a spus președintele PSD Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *