Șoselele din România unde au fost montate noile radare fixe ale Poliției. Amenda vine direct acasă

Sursa foto: Pixabay

CNAIR vine cu precizări în ceea ce priveşte aşa-zisa listă cu drumurile din ţară pe care a început montarea de radere fixe, care circulă deja în mediul online, şi anunţă că acestea se referă, de fapt, la rovignetă şi RCA. Citiţi unde vor fi, însă, montate şi dispozitive care măsoară viteza.

De când Poliţia Română a anunţat că va începe montarea unor radare fixe pe drumurile din România, pe reţelele de socializare a început să circulă o aşa-zisă listă cu localităţile unde au fost sau urmează să fie amplasate astfel de aparate. Informaţia este una falsă, pentru că, aşa cum a precizat CNAIR, aceste camere nu aparțin Poliției Rutiere, ci Companiei Naționale de Drumuri şi ele nu înregistrează viteza conducătorilor auto, ci monitorizează mașinile și fac poze numerelor de înmatriculare, în vederea identificării celor care nu au plătit taxa de drum, cunoscută sub numele de rovignetă.

„Aceste camere nu au montate dispozitive de determinare a vitezei. Doar filmează numerele de înmatriculare și transmit informația în sistem, pentru a verifica dacă acel vehicul are taxa de drum achitată”, potrivit sursei citate.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: