UPDATE Gabriela Crețu despre Buzatu: Suntem divorţaţi din 2015. I s-a înscenat cazul

Gabriela Creţu
Sursa foto: Gabriela Creţu

UPDATE, ORA 12.21

Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, senatoarea Gabriela Crețu, spune că nu știe de ce a fost suspendată din partid. Ea a vorbit sâmbătă despre excluderea sa din partid și acuzațiile aduse fostului său soţ.

”Reacția noastră, cel puțin la organizația Vaslui suntem toți în ședință, e clară. Credem că președintelui nostru i s-a înscenat cazul, dar chiar dacă ar fi adevărat nu înțeleg de ce am eu o responsabilitate în acest moment”, a spus Gabriela Crețu.

Ea a precizat că de peste 20 de ani este despărţită de Buzatu.

„Sunt membră a Partidului Social Democrat. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015. Am aceeași relație pe care o au toți colegii, o relație colegială. Lucrăm împreună. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit timp de 33 de ani, în care am condus campanii, în care am câștigat eu personal cinci dintre ele? Mi se pare nedrept”, a spus Gabriela Crețu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Senatoarea PSD Gabriela Creţu, soţia preşedintelui CJ Dumitru Buzatu – reţinut de DNA pentru o mită de peste un milion de lei şi exclus din PSD – s-a revoltat pe grupul de comunicare al senatorilor PSD după ce a fost suspendată din partid, potrivit unui mesaj obţinut de News.ro.

“Aştept explicaţie statutară şi legală pentru suspendarea mea din partid. Voi face contestaţie la Comisia de integritate”, a scris Gabriela Creţu pe grupul senatorilor PSD imediat după ce a fost suspendată din partid.

Biroul Permanent Naţional al PSD, reunit sâmbătă dimineaţă în format online, a decis să-l excludă din partid pe liderul organizaţiei Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant când lua mită. De asemenea, soţia lui Dumitru Buzatu, senatoarea PSD Gabriela Creţu, a fost suspendată din partid. Şi fiul lui Dumitru Buzatu, Tudor Buzatu, a demisionat din guvern.

Gabriela Creţu este la al patrulea mandat de parlamentar din partea PSD.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: