Skip to content
Politică

Soția unui senator, trimisă în judecată

Procurorii DNA Cluj au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Mihaiela Cordoș pentru trafic de influență, iar pentru soțul ei, senatorul Alexandru Cordoș, și fiica lor, Andreea, au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor, informează agerpres.ro

În acest dosar a mai fost trimis în judecată Tiberiu Constantin Popan, pentru cumpărare de influență.

Conform unui comunicat al DNA transmis marți, în 2010, Mihaiela Cordoș ar fi primit de la o persoană 500 euro pentru ca, prin influența pe care a pretins că o are asupra membrilor comisiilor de corectare/ evaluare la concursurile pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, să intervină pe lângă aceștia în scopul obținerii, pentru respectiva persoană, a unui post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată.

„În intervalul 2013 — prezent, inculpata a pretins și a primit de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 — 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Alexandru Cordoș, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină cumpărătorilor de influență posturi/ locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, jurisconsult etc„, arată DNA.

În februarie 2014, Tiberiu Popan i-a dat, printr-un intermediar, Mihaielei Cordoș suma de 1.000 euro, mai arată DNA. În schimbul acestor bani, ea urma să-și folosească influența pe care a pretins că o are asupra unor persoane cu funcții de decizie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, în vederea obținerii, pentru Popan, a unui post de inginer la Serviciul tehnic din cadrul unității spitalicești menționate.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra unui imobil ce aparține Mihaielei Cordoș.

Totodată, DNA anunță că s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de senatorul Alexandru Cordoș, pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență, în formă continuată, și față de Andreea Alexandra Cordoș, fiica sa, pentru infracțiunile de cumpărare de influență (3 infracțiuni), complicitate la cumpărare de influență și trafic de influență (3 infracțiuni).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă față de Mihaiela Cordoș cu măsura controlului judiciar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *