Skip to content
Politică

SOV iese la atac: SECURIȘTII au penetrat tot ce înseamnă instituție a statului

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, aflat în spatele gratiile, a lansat un atac dur, într-o postare pe blogul personal.  Astfel, potrivit acestuia, instituțiile statului au fost acaparate nestingherit de către serviciile secrete, în condițiile în care pârghiile de control ale acestora se află peste ocean.

“Așa cum vezi, generație, securiștii au penetrat tot ce înseamnă instituție a statului român, asta anulând complet ideea că România este un stat democratic. Pot accepta ideea că d-nul Helvig este un individ de bună-credință, așa cum o spun toți cei care îl cunosc dar, chiar și așa fiind, îi este imposibil să mai repare ceva. Pârghiile de control se află dincolo de ocean și ar fi nevoie de un miracol pentru ca aceste pârghii să treacă din nou în mâna statului român.

" "

Când vei prelua puterea, generație, asta ar trebui să fie una dintre principalele probleme de care va trebui să te ocupi. Soluția este simplă dar de durată. Va trebui să creezi o structură informativă de elită, autonomă, strict monitorizată, care să se ocupe cu identificarea și scoaterea din sistem a tuturor celor compromiși și, odată cu ei, și toți acoperiții pe care aceștia îi aveau în rețeaua proprie. Este o operațiune care va dura între 15 și 20 de ani”, a scris Sorin Ovidiu Vântu, potrivit B1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *