Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (SOV) îi dă un sfat președintelui Klaus Iohannis, învățându-l cum să lupte împotriva liderului PSD Liviu Dragnea, dacă vrea să îl impună pe Dacian Cioloș pentru un nou mandat de premier după 11 decembrie.
Ideile au fost exprimate într-un articol publicat, joi, pe blog și intitulat „Beati Bellicosi” („Binecuvântați fie războinicii”, în latină).
Vîntu începe prin a explica de ce Dragnea nu va propune pe altcineva decât propria persoană pentru cel mai important fotoliu de la Palatul Victoria.
„Asistăm la o bătălie total disproporționată între Iohannis și staful său respectiv Dragnea cu staful lui, miza fiind poziția de premier după alegerile din decembrie.
În această bătălie, Iohannis își joacă obținerea celui de-al doilea mandat iar Dragnea – libertatea. Doar un naiv își poate imagina că Dragnea va veni cu o altă propunere de premier în afara lui însuși, și asta din simplul motiv că pe oricine va pune acolo nu-l va putea controla decât în primele șase luni, timp în care condamnarea lui va fi pronunțată și pusă în aplicare. Tot așa cum Ponta a făcut pe dracu-n patru să-l elimine pe A. Năstase de pe scena politică, și eventualul premier pus de Dragnea va contribui la condamnarea și executarea lui politică”, arată cel care se află acum încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Nu în ultimul rând, SOV îi dă un sfat lui Iohannis în ceea ce privește victoria PNL-ului și a lui Cioloș.
„Cu un PNL stigmatizat și cu moralul la pământ, cu un Cioloș penibil și compromis, cu instrumente media de mic impact și cu instrumentele de forță incerte în comportamentul lor, devenite ineficiente în jocul politic, Iohannis va trebui să învețe cum se joacă în opoziție, altfel vom asista la o altă criză politică majoră după alegerile din decembrie”, arată Vîntu.
Citiți AICI inventarul făcut de către Sorin Ovidiu Vîntu în ceea ce privește arsenalul mediatic și de partid pe care Dragnea-PSD și Iohannis-Cioloș-PNL le vor arunca în luptă.