Skip to content
Economic Știri

Soviani descifreză avansul economic de 5%: Este efectul creșterii consumului guvernamental, pe datorie

Analistul economic Radu Soviani a declarat, pentru PSnews, că datele comunicate de INS, potrivit cărora PIB-ul a a luat un avans de 5,1% în primul trimestru din acest an cu 5,1% față de perioada similară a anului trecut, se explică prin ”creșterea consumului guvernamental din trimestrul IV, pe datorie, într-un ritm care nu mai poate fi susținut în trimestrele următoare, când se va produce o degradare semnificativă a ritmului de creștere economică”.

„În primul rând, economia României continuă să crească (5,1%), dar cu ritm inferior prognozei oficiale de creștere economică (5,5%). O astfel de evoluție confirmă derapajul din deficitul bugetar estimat la buza pragului de 3% din PIB, iar această depășire va atrage costuri suplimentare de finanțare și o depreciere a leului spre final de an.

În al doilea rând, observăm o accelerare a creșterii trimestriale în ianuarie-martie 2019 (5,1%) față de 4,1% în octombrie-decembrie 2018. Datele oferite de INS nu ne arată sursa acestei creșteri, dar ea este ușor de intuit, în condițiile în care exporturile s-au degradat ca ritm de creștere, iar importurile s-au amplificat, ceea ce reprezintă, de asemenea, degradare. Sursa creșterii este deficitul bugetar nesăbuit din noiembrie-decembrie 2018. Doar în noiembrie s-a cheltuit pe deficit, fără să aibă contrapartidă în încasări, peste 10 miliarde de lei, ceea ce a acționat ca un stimul economic, pe datorie, nenecesar în perioada de creștere economică”, a precizat analistul.

Mai mult, Radu Soviani bănuiește că Institutul Național de Statistică a subestimat efectul creșterii generale a prețurilor asupra PIB-ului real, ca să-i iasă creșterea economică de 5,1%

”În linii mari, să spunem că produsul intern brut din primul trimestru a fost în jurul valorii de 235 de miliarde de lei, cu o inflație de 2,7% în aceiași perioadă. Bănuiala mea este că INS a subestimat oricum efectul creșterii generale a prețurilor asupra PIB-ului real, ca să-i iasă creștere economică de 5,1%, dar chiar și asa, prima concluzie pe care o desprind este că această creștere de 5,1% este în proporție majoritară efectul creșterii consumului guvernamental din trimestrul IV, pe datorie, într-un ritm care nu mai poate fi susținut în trimestrele următoare, când se va produce o degradare semnificativă a ritmului de creștere economică.

Am senzația trimestrului 1 din 2008, când economia creștea cu peste 7%, tot pe datorie. În trimestrul II se va resimți și scăderea producției industriale în țările partenere, ceea ce va conduce la o diminuare a creșterii economice trimestriale în jurul valorii de 3%. Toate acestea creează premisele ca economia să atingă vârful ei de creștere la sfârșitul lunii iunie 2019, iar din trimestrul III 2019 să ne apropiem de granița zero a creșterii economice”, a declarat analistul economic pentru PSnews.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *