Skip to content
Politică

Soviani: ROBOR, spre 5%, la finele lui 2019. BNR îi penalizează pe cei care au depozite la bănci EXCLUSIV

www.livearad.ro

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,09%, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Tendința este una descrescătoare și a fost deja anticipată de unii reprezentanți ai pieței bancare, pe fondul injecțiilor masive de lichiditate pe care Banca Națională le-a precticat pe în ultimele luni.
Pentru a afla în ce măsură este acesta un lucru benefic pentru economie și, în cele din urmă, pentru populație, PSNews a luat legătura cu analistul financiar Radu Soviani.
În momentul de față, dobânda ROBOR este nu doar dopată, ci multi-dopată, cu efecte aparent favorabile pe termen scurt, dar rele, în sensul acumulării dezechilibrelor pe termen lung”, ne-a declarat Radu Soviani, în exclusivitate.
BNR, prin injecțiile de lichiditate (operațiunile REPO), în fapt prin operațiuni prin care oferă băncilor comerciale cash contra titluri de stat parcate la BNR, ține artificial dobânda în jos, penalizându-i pe cei care au depozite bancare, unde dobânzile sunt mizerabile, mult sub rata inflației, de multe ori, subunitare”, a completat el.
Spre exemplu: o bancă plătește dobânda anuală pentru depozit de 1% pe an. Banii respectivi îi plasează fie statului român (cu un randament de 4-5%, în creștere) sau în economia reală (de la un profit de 9% în sus). Dacă băncile rămân fără bani, dau fuguța la BNR și se împrumută la un cost de 3,5% cu garanții titluri de stat (pe care le-au plasat la 4-5%). Deci, BNR alimentează profiturile excepționale ale băncilor și direcționează sursele acestora către creditarea statului, mai degrabă decât către economia reală, spune Soviani.
Când dobânzile vor crește, și estimarea mea este ca după data de 20 ianuarie 2018 vom avea creșteri semnificative ale ratei de dobândă ROBOR, va fi un nou șut dat de BNR și ministerul de Finanțe economiei reale: băncile vor credita într-o măsură și mai mare Statul, care va avea un necesar de finanțare MULT mai mare în 2019 decât în 2018, la dobânzi mai mari. Ceea ce va antrena creșterea ratei de dobândă ROBOR și mai mult.
În mod normal, după 20 ianuarie 2018, rata de dobândă ROBOR ar trebui să depășească 4% și să se îndrepte spre 5%. Dar ne-am obișnuit ca în anti electorali pentru BNR (și 2019 e un an în care se va alege/realege Consiliul de Administrație), dobânzile ROBOR să fie ținute jos, până când noii/vechii membrii ai Consiliului de Administrație își văd numele în Monitorul Oficial, adică undeva în toamna anului 2019.
Așa că va fi un final de foc – finalul anului 2019: dobânda ROBOR spre 5%, deficitul bugetar spre 5%, cursul euro/leu spre 4,8 lei. Totul, cu complicitatea politrucilor fiscali și monetari
”, a conchis analistul.

2 comentarii la “Soviani: ROBOR, spre 5%, la finele lui 2019. BNR îi penalizează pe cei care au depozite la bănci EXCLUSIV

  1. Despre marii economisti si parerile lor. Ca am avut inflatie ca s-au scumpit ouale, untul sau mai stiu eu cescobitori am auzit. Si asta e punct de vedere BNR. Te doare capul. Despre faptul ca toata ziua se molfaie ROBORUL dar cand te uiti la modul cum se stabileste si ca este influentat de 100 de factori (lichiditate, inflatie, zvonistica analistilor, predictii etc * asta nu e bine deloc) te crucesti. Pai e treaba debitorului care a luat un credit ca bancile nu au lichiditati? Banca trebuie sa aiba bani, dar ea desigur da si banii care nu ii are, ca ii permite legea si ia profituri mai mult decat nerusinate. Faptul ca acest ROBOR pune sume foarte consistente in buzunarul bancilor fara ca acestea sa ridice un pix. Am impresia ca va trebuie o miscare a vestelor galbene in ceea ce priveste jocurile BNR si banci in ceea ce priveste jongleria ROBOR. De fapt se iau banii reali, munciti din buzunarul fiecarui cetatean si se pun acolo unde nu exista ca asa sustinem economia si bancile. De ce AR TREBUI SA FIE ROBOR 5%? ca asa spuneti dumneavostra? Vreti cu tot dinadinsul sa inchideti toate mecanismele care fac sa miste o economie? Stiti foarte bine cate sectoare sunt afectate de acest ROBOR. Si persoane fizice si juridice. Mariti ROBORUl la 5-7% si sa vedem ce IMM se mai imprumuta pentru o investitie, ce firme vor mai construi in rezidential, etc. Sa va aduc aminte ca in 2008 EURIBORUL a fost manipulat de un cartel la cel mai inalt nivel si cum i-a executat UE in 2011 de la 2-3% a ajuns – 0.2/0.3% si sta acolo de cativa ani buni? Lasati-ne cu vrajeala asta de asa zis economie. Inflatia este una in contract, roborul e alta. O alta inventie / inginerie bancara tot in folosul bancilor. Chiar mi-as dori sa fie romani sa iese in strada pentru probleme importante asa cum e in Franta si atunci sa vedem ce veti face? Sunteti si dumneavoastra intr-un astfel de cartel   sa stim si noi. Am inteles ca noi muritotii nu sim economie, nici nu ai cum ca este facuta la fel ca factura la curent. Te uiti jumatate de ora si nu iti dai seama de unde dracu ai atatea de platit! Doamne ajuta! Cat mai puteti fura?

  2. Soviani – după data de 20 ianuarie 2018, rata de dobândă ROBOR – NU s-a îndreptat spre 5%. Ce faci – te lași de mințit sau de scris inepții ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *