Skip to content
Politică

Șpaga la medic a fost interzisă. Ce pot păți pacienții care dau bani la doctor

Șpaga la medici a fost interzisă. Decizia vine de la Înalta Curte de Casație și Justiție și a intrat în vigoare, vineri, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că nicio persoană nu ar trebuie să vină cu vreo „atenţie” la medic, în urma unui caz în care un medic, acuzat că a luat şpagă, a arătat că mita primită este de fapt o donaţie, făcând trimitere la un articol de lege privind faptul că medicii pot primi donaţii, potrivit realitatea.net.

Astfel, Curtea Supremă a decis că este ilegal ca medicii să primească de la pacienţii plăţi suplimentare, donaţii sau alte mici atenţii.

În același timp, ÎCCJ a corelat luarea de mită cu darea de mită, aşadar pacienţii trebuie să fie atenţi pentru că pot avea dosare penale în urma micilor „atenţii” date medicilor.

Infracţiunea de luare de mită se pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare.

1 comentariu la “Șpaga la medic a fost interzisă. Ce pot păți pacienții care dau bani la doctor

  1. Ideea alungarii medicilor este echivalenta in dispretuirea poporului cu legile maririi privilegiilor demnitarilor, caci rezultatul ei previzibil e ca RO va exporta ieftin forta de munca inalt calificata. Subsalarizarea in Sanatate nu poate functiona decât daca, printr-o Noua Revolutie, s-ar interzice demnitarilor sa-si trateze picioarele si alte organe in strainatate sau sa-si duca odraslele la studii afara. Nu avem insa miscare civica eficienta decât pt protectia maidanezilor, din cauza inapoierii pe EduCultura. Singura consolare, filosofia, listele de carti bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *