Skip to content
Politică

Spania, consumată de SEPARATISM: Scadența se apropie cu pași rapizi EXCLUSIV

templeinspain.wordpress.com

Pe măsură ce știrile cu privire la atentatele teroriste și calamitățile naturale inundă spațiul public, cucerindu-l în mare măsură, Europa și mai ales publicul românesc lasă să-i treacă neobservat un subiect care ar putea deschide jurnalele de știri peste câteva săptămâni.

Mișcarea pentru independență din Catalonia, comunitate (regiune) autonomă a Spaniei, intră pe ultima sută de metri în luna septembrie a acestui an, o dată cu referendumul pe care guvernul regional de la Barcelona își dorește să-l desfășoare pe data de 1 octombrie, cu întrebarea ”Vă doriți ca regiunea Catalonia să devină un stat independent în forma unei republici?”, potrivit Wikipedia.

Guvernul Spaniei, stat unitar, se opune desfășurării referendumului, pe care îl califică drept anticonstituțional. Legea Supremă a Spaniei, adoptată în 1978, le pune la dispoziție o formă limitată de autoguvernare locală tuturor celor 17 regiuni autonome ale țării. Aceeași constituție, însă, interzice orice formă de secesiune.

Catalonia, cazanul sub presiune care riscă să explodeze pe 1 octombrie

Intenția executivului regional de la Barcelona de a-i forța mâna Madridului a fost declarată ilegală nu doar din capitala Spaniei, ci chiar și de către Consiliul de Garanții Statutare de la Barcelona, principala instituție consultativă care reglementează raporturile dintre Barcelona și Madrid conform Statutului de Autonomie al Cataloniei, legea adoptată prin referendum în 2006 care pune în practică garanțiile acordate prin Constituția din 1978.

De asemenea, țările partenere ale Spaniei din Uniunea Europeană susțin poziția guvernului de la Madrid, iar Consiliul Europei, principala organizație internațională de pe continentul european care veghează la respectarea democrației și drepturilor omului, a declarat deja, consultat fiind de președintele guvernului regional de la Barcelona, Carles Puigdemont, că ”orice referendum trebuie să se desfășoare cu respectarea deplină a Constituției”.

După ce Guvernul Spaniei a sesizat Curtea Constituțională de la Madrid privind intenția autorităților regionale de la Barcelona de a desfășura referendumul de secesiune, aceasta a invalidat, în decembrie 2016, rezoluția Parlamentului regional al Cataloniei care anunța plebiscitul pentru 2017.

Având, practic, mâinile legate la spate atât pe plan intern, juridic, cât și pe planul recunoașterii internaționale a intenției sale, Carles Puigdemont și Guvernul de la Barcelona își doresc, totuși, să meargă înainte cu referendumul.

Aceștia au de partea lor o majoritate a autorităților locale din regiunea autonomă Catalonia, reuniți în Asociația Municipalităților de Independență. În prezent, 786 din cele 948 de unități administrative de tip municipal fac parte din această asociație și susțin independența Cataloniei. De asemenea, referendumul este susținut și de cele 4 consilii provinciale din regiunea autonomă (fiecare regiune fiind împărțită, la rândul ei, în provincii, în Spania), potrivit Wikipedia.

Însă Guvernul de la Madrid, condus de Mariano Rajoy, a declarat că se va opune planurilor Cataloniei cu orice preț.

Care va fi acest preț, se va vedea în lunile septembrie și octombrie, însă ce se poate spune de pe acum este că în Spania va avea loc o confruntare de proporții între Madrid și Barcelona, cele mai mari orașe ale țării.

Dacă Madridul dă înapoi, ar putea urma un efect de domino care să destrame Spania

Madridul știe că nu-și poate permite să piardă confruntarea, pentru că dacă o va pierde, Catalonia poate fi urmată instantaneu de Țara Bascilor și de Galicia.

De asemenea, Valencia, regiunea autonomă situată pe litoralul Mării Tireniene la sud de Catalonia, cu o populație de 5 milioane de locuitori, vorbește aceeași limbă cu Catalonia – catalana, chiar dacă acolo aceasta se numește ”valenciană”. Orașul Valencia este al treilea ca mărime din Spania, după Madrid și Barcelona. De asemenea, Insulele Baleare, o altă regiune autonomă a Spaniei, cu capitala la Palma de Mallorca, sunt și ele populate în mare parte cu vorbitori de limbă catalană. Aceasta din urmă este oficială în cunoscutele atracții turistice ale Spaniei din Marea Mediterană. Împreună, regiunile Catalonia, Valencia și Insulele Baleare sunt cunoscute ca ”Țările Catalane”, cu un teritoriu reunit de peste 60.000 de kilometri pătrați și cu o populație de peste 13 milioane de locuitori. Doar Catalania are, în prezent, peste 7,5 milioane de locuitori.

Comunității statelor europene nu-i rămâne decât să urmărească situația tensionată din Spania, care va trebui să ajungă la un deznodământ la începutul lunii octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *