Spania vrea să impună obligativitatea purtării măştilor în spitale la nivel naţional

Mască sanitară / Inquam Photos/Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul spaniol a propus luni să fie instituită la nivel naţional obligaţia ca oamenii să poarte măşti în spitale şi în clinicile medicale, în timp ce Italia a anunţat că înregistrează un record al bolilor respiratorii, pe măsură ce gripa şi COVID-ul se răspândesc în Europa, relatează Reuters.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a recomandat ca oamenii să rămână acasă dacă se simt rău şi să ia în considerare purtarea de măşti atunci când se află în mulţimi sau în unităţile sanitare.

Gripa se răspândeşte, aşa cum se întâmplă de obicei în această perioadă a anului, dar afectează unele ţări mai mult decât altele.

ECDC a precizat că europenii ar trebui să urmeze recomandările naţionale privind vaccinarea grupurilor vulnerabile. Gripa circulă în prezent la niveluri mai ridicate decât alţi agenţi patogeni respiratori comuni, inclusiv virusul Sars-CoV-2 care provoacă COVID-19, a precizat centrul european.

Mai multe regiuni spaniole au ordonat deja de săptămâna trecută ca pacienţii, vizitatorii şi personalul din spitale să poarte măşti. Guvernul central al Spaniei a propus luni extinderea acestei cerinţe la nivel naţional, dar unii lideri regionali responsabili cu politica de sănătate au respins până acum această propunere, o decizie fiind aşteptată miercuri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: