Skip to content
Europa

Spaniolii, obligaţi să poarte mască şi pe stradă dacă nu se respectă distanţa de 2 metri

twitter

Ministrul spaniol al Sănătății a anunțat, luni, că purtarea măștii va fi obligatorie în spațiile închise, dar și pe străzile unde nu se poate păstra distanța de siguranță de doi metri, pentru prevenirea infectării cu coronavirus, transmite El Pais.

Informația a fost transmisă luni, în urma întâlnirii reprezentanților guvernului de la Madrid cu liderii regionali, care au discutat despre implementarea măsurilor de protecție împotriva coronavirus.

În urma întâlnirii s-a stabilit ca măștile să fie purtate obligatoriu în spații închise, dar și pe străzile “unde nu este posibilă asigurarea unei distanțe minime de doi metri”, conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății de la Madrid.

Până pe 4 mai, purtarea măștii a fost obligatorie în Spania doar pentru persoanele care foloseau transportul în comun, scrie g4media.ro.

Spania este a patra cea mai afectată țară din lume, înregistrând până în acest moment peste 270.000 de infectări cu COVID-19 și aproximativ 28.000 de decese, conform World of Meters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *