Invitat în studioul Puterea Știrilor, Florin Spătaru, fost ministru al Economiei, în prezent consilierul premierului Marcel Ciolacu pe probleme economice, a vorbit despre noua lege a pensiilor, care va lega vârsta de pensionare de speranța de viață din România. Acesta spune că la baza noii legi stau trei principii: principiul echității, principiul contributivității și principiul sustenabilității.
„Sunt trei principii pe baza cărora a fost creată această nouă lege a pensiilor. Vorbim de principiul echității, principiul contributivității și principiul sustenabilității. Prin această lege nouă inegalitățile care s-au acumulat în decursul anilor vor fi eliminate. La contribuitivitate egală, va exista pensie egală și ulterior vorbim de principiu sustenabilității. Cei care își doresc își pot continua activitatea și vor beneficia de o suplimentare a pensiei cu fiecare an pe care-l muncesc până la 70 de ani. Asta nu înseamnă că e obligatoriu să facem să-și continue activitate până la vârsta de 70 de ani. Îi dăm această posibilitate, dar nu vom mai avea pensionari tineri. Nimeni nu va mai ieși la pensie înainte de 60 de ani. Va exista această limită.
Vor fi eliminate aceste plafoane de de pensionare. Bineînțeles, pe o perioadă ceva mai lungă. Va exista o vârstă de pensionare egală atât pentru femei cât și pentru bărbați, de 65 de ani și nu se va mai primi o pensie dacă perioada de contributivitate va fi mai mică de 15 ani”, a spus Florin Spătaru.
Spătaru a precizat și când ar urma să fie adoptată noua lege a pensiilor.
„Legea urmează să fie adoptată în Parlament și ar trebui să intre în vigoare imediat ce urmează să fie adoptată și promulgată. Dar perioada de aplicare necesită timp. De ce? Pentru că vor trebui recalculate toate pensiile pe noile formule și bineînțeles că și aplicațiile vor trebui actualizate. Ele, pe de altă parte, nu pot fi contractate dacă nu avem legea finală și atunci toată această perioadă de timp duce la aplicarea pensiilor după noua formulă, începând cu luna septembrie”, a spus Florin Spătaru.
O perioadă de tranziție
Fostul ministru al Economiei a precizat și că va exista o perioadă de tranziție până în 2035, până când vom avea aceeași vârstă de pensionare atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
„ Va fi o perioadă de tranziție până în 2035, când această vârstă de pensionare pentru pentru femei va va crește. De ce? Și acum există această posibilitate de pensionare la aceeași vârstă, fără a se aplica principiul discriminării pe baza solicitării fiecărei persoane. Acest principiu al egalității a fost aplicat, el practic se aplică și în alte țări și e adevărat, ține cont și de capacitatea de muncă, dar și de situația demografică a fiecărei a fiecări țări.
Sunt foarte mulți angajați, foarte mulți pensionari care își doresc să-și continue activitatea și după vârsta de 65 de ani. Au fost mulți care și-au continuat activitatea, bineînțeles, o parte din ei au dorit să să oprească, să rămână la pensii, dar o parte din ei, pentru că erau oameni cu experiență, calificați, au dorit să-și continue activitatea pentru că se simțeau în putere”, a mai spus Florin Spătaru.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News