Speranța de viață este în creștere în țara noastră, la fel și optimismul românilor – care se așteaptă să trăiască mai mult.
Unul din doi români nu exclude că ar putea ajunge la vârsta de 90 de ani, potrivit unui studiu. Însă țara noastră înregistrează una dintre cele mai mici speranțe de viață din Uniunea Europeană.Cu o medie de 75,3 ani, după noi mai sunt doar bulgarii și letonii. De vină ar fi alimentația nesănătoasă, lipsa de mișcare și lipsa programelor de prevenție.
Femeie: „Eu, care mă îngrijesc, care nu am băut, nu am fumat, nu am băut cafele, nu am pierdut nopțile, eu sper să trăiesc măcar până la 80 de ani.”
Peste 70% dintre români spun că se simt pregătiţi pentru o viaţă îndelungată şi mai bine de jumătate nu exclud situaţia în care vor ajunge la 90 de ani. Însă doar 26% au făcut ceva pentru a trăi fără griji la bătrânețe.
Tânără: ”Nu cred că o să mă descurc cu pensia, cel mai bine ar fi să încep să îmi strâng bani de pe acum și să îi am când voi crește mai mare să pot să fac ceva cu ei”.
Peste 80 la sută consideră că au destul timp să-şi facă planuri pentru bătrâneţe. Până atunci, aplică mottoul „trăieşte clipa”.
Bărbat: „Atâta timp cât trăiesc, mă simt bine, ce mai contează până la ce vârstă trăiesc.Dacă suntem echilibrați în interior celelalte se echilibrează de acolo„.
În România, speranța de viață este cu 5,4 ani mai mică decât media Uniunii Europene. Ne aflăm spre coada clasamentului, iar după noi mai sunt doar bulgarii și letonii. La polul opus ii regăsim pe spanioli, suedezi, italieni și pe luxemburghezi. Regulile de viaţă lungă sunt simple, spun medicii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News