Skip to content
Politică

Speranţe de pace pentru Siria. Ce negocieri au loc

Speranţe de pace pentru Siria. Ce negocieri au loc în legătură cu războiul civil care durează încă din luna martie a anului 2011.

Mai mulţi reprezentanți ai regimului de la Damasc au sosit vineri la Geneva pentru participa la convorbiri privind Siria mediate de ONU și care ar urma să înceapă după-amiază în absența opoziției, a anunțat o sursă siriană, relatează AFP, conform Agerpres.

Delegația condusă de ambasadorul sirian la ONU Bashar al-Jaafari a sosit la aeroport, a declarat sursa citată, precizând că din delegație fac parte 16 persoane, între care doi parlamentari și diplomați. Adjunctul ministrului de externe sirian, Fayçal Moqdad, va superviza convorbirile din Damasc.

Delegația regimului lui Bashar al-Assad urmează să se întâlnească vineri după-amiază cu emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, potrivit unui purtător de cuvânt al ONU. Această întrevedere va da semnalul de începere a unui dialo prevăzut să dureze șase luni și care urmează să fie purtat într-o manieră ‘indirectă’, părțile urmând să discute separat cu emisarul ONU.

Obiectivul este de a găsi o soluție politică la un conflict ce s-a soldat cu peste 260.000 de morți și milioane de refugiați din martie 2011. Foaia de parcurs stabilită pentru negociatori vizează încheierea unui armistițiu, formarea unui guvern de uniune în următoarele șase luni și organizarea de alegeri într-un an și jumătate. Puterile occidentale, direct afectate de sosirea refugiaților sirieni și de amenințarea jihadistă a grupării Statul Islamic (SI), fac presiune pentru găsirea unei soluții politice în Siria.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *