Skip to content
Sport

Spinner, jucăria momentului, a fost interzisă în mai multe școli

O jucărie aparent nouă, numită „spinner’‘, un fel de titirez cu două sau trei petale, s-a răspândit cu rapiditate în școli.

După nici două luni de la apariția jocului, mulţi profesori de pe ambele maluri ale Atlanticului s-au săturat deja de el şi interzic aceste jucării care se presupune că ajută la calmarea stresului.

Aceste jucării au cucerit rapid persoane atât din Statele Unite ale Americii cât și din Europa. Se pare că toată lumea s-a lăsat vrăjită de această „nebunie rotativă,” susține  Frédérique Tutt, expertă în piaţa de jucării la cabinetul internaţional NPD Group.

Această nouă modă ar putea să dispară în câtea luni, la fel de brusc cum a apărut. Dar ea a relansat dezbaterea privind problemele de concentrare ale copiilor.
”Spinner-ele au venit de nicăieri: dintr-o dată, toţi copiii păreau să aibă unul, spunând + mă ajută să mă calmez +”, povesteşte Meredith Daly, profesoară într-o şcoală publică de la periferia oraşului Phoenix, în Arizona. ”La început nu ştiam ce să cred”.

Istoria acestei jucării începe cu două decenii în urmă când  Catherine Hettinger din Florida, pentru a o distra pe fiica ei de şapte ani a conceput acest spinner.

Ea nu şi-a putut permite brevetul pentru jucăria devenită acum omniprezentă, aşa încât nu primeşte niciun penny din vânzări, dar insistă că este „mulţumită” de popularitatea ei bruscă, conform unui articol publicat la 5 mai de The Guardian.

Ea a deţinut brevetul timp de opt ani, dar l-a predat în 2005 pentru că nu-şi putea permite taxa de reînnoire de 400 de dolari. Hettinger declară că originea spinner-ului se află într-o „o vară oribilă” la începutul anilor 1990, când suferea de miastenia gravis, o tulburare autoimună care provoacă slăbiciune musculară şi avea grijă şi de fiica ei, Sara, acum în vârstă de 30 de ani.

Spinner-ele au mai ales meritul de a fi silenţioase, continuă Meredith Daly, o uşurare după luni de ”bottle-flip”, un exerciţiu ce constă în aruncarea peste cap a unei ”sticle” de plastic pline cu apă în încercarea de a o face să cadă în picioare, care a fost o ”tragedie” la începutul anului şcolar.

Dar, în curând, spune această profesoară, „copiii din clasă nu-şi mai luau ochii la titirezul lor sau al colegilor”,

făcând aproape imposibil orice proces de învăţare. Aşa că împreună cu alţi profesori am decis să nu le mai permitem copiilor să le scoată din ghiozdan în timpul orelor.

Astfel, mai mulți profesori au susținut că s-au săturat de acest ”spinners” și că nu mai tolerează aceste jucării decât la solictarea părinților sau în cazul în care este dovedită necesitatea sa, de exemplu în situația  copiilor cu tulburare de deficit de atenţie, hiperactivitate sau anumite forme de autism, informează jurnalul.ro 

Alte şcoli din Statele Unite ale Americii, Franţa sau Anglia le-au interzis categoric, inclusiv în timpul pauzelor.

Oricât de enervante ar fi pentru ei aceşti titirezi, mulţi profesori recunosc că un număr tot mai mare de copii au nevoie să fie dinamici sau să manipuleze ceva pentru a se concentra mai bine.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *