O măsură bună, prost implementată. Medicii din Iași se așteaptă la un număr record de pacienți, după ce a intrat în vigoare actul normativ aprobat de guvern prin care pacienții neasigurați, cu boli oncologice, beneficiază de la 1 iulie de de servicii gratuite de prevenție, diagnostic și tratament, la fel ca persoanele asigurate, conform unui act normativ aprobat de guvern. Și reprezentanții pacienților atrag atenția că lipsa de fonduri, medicii de familie în minus și nu numai vor afecta implementarea noilor măsuri.
Circa 2 milioane de români nu au asigurare de sănătate, unul dintre cele mai mari procente din Uniunea Europeană. Acesta este și motivul pentru care medicii oncologi din Iași anticipează un aflux de pacienți în spitale și cabinetele medicilor de familie odată cu implementarea noilor măsuri. Din cele 130 de pachete de servicii medicale nou introduse pentru spitalizare de zi, 120 sunt destinate diagnosticului afecțiunilor oncologice și se acordă atât persoanelor asigurate, cât și neasigurate, pe baza unui bilet eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist din ambulatoriu.
„Persoana neasigurată se poate prezenta la medicul de familie dintr-o zonă arondată, se poate înscrie pe listă şi va beneficia de bilet de trimitere pentru consultaţii clinice sau pentru investigaţii paraclinice. Medicul de familie raportează serviciul la Casa de Asigurări, distinct pentru persoana asigurată şi pentru persoana neasigurată. La fel, şi unităţile medicale clinice, paraclinice sau spitale sunt obligate să consulte pacienţii respectivi, să presteze servicii medicale, să raporteze la Casa de Asigurări aceste servicii”, a explicat managerul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, Mirela Grosu, citată de Agerpres.
„Legiuitorul şi-a dorit implementarea Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, să reducă incidenţa acestei maladii, să reducă perioada de depistare pentru a beneficia de un tratament medical”, a completat managerul.
Potrivit medicilor, perioada de investigații pentru depistarea cancerului ar trebui să fie de cel mult 28 de zile lucrătoare.
„Este o provocare pentru noi şi pentru toate unităţile medicale să respectăm acest termen, pentru că ştim toţi că solicitările sunt mai multe decât serviciile pe care le putem noi asigura. Va fi nevoie de o regândire a cabinetelor, a programelor de consultaţii, a dotărilor cu echipamente medicale”, a precizat managerul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News