Skip to content
Sănătate

Spitalele suport COVID vor reveni la patologiile pe care le tratau înaintea pandemiei. Anunţul făcut de Raed Arafat

Inquam Photos / George Călin

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că ”în curând” unele spitale suport COVID vor reveni la patologiile pe care le tratau înaintea pandemiei.

El spune că spitalele Foişor şi Colentina sunt printre primele vizate de această schimbare.

Cred că în curând, pentru că scăderea numărului cazurilor de terapie intensivă… Noi avem la Bucureşti şi Foişor şi Colentina care la un moment vor trebui să se întoarcă. (…) Probabil că ele vor fi printre primele. Plus că avem spitalele mixte, care încet-încet o să reducă partea de COVID către partea de cazuri non-COVD, pentru că avem spitale destule în Bucureşti care au secţii, sau au locaţii mixte, aveţi Sfântu Pantelimon, aveţi Spitalul Universitar, după care avem Sfântu Ioan care e integral COVID… numai că aceste măsuri şi asta trebuie, înţelepciunea spune că iei o dată şi deodată pui, gata, închidem totul, totul e perfect şi după care te trezeşti că trebuie să îl repui în funcţiune”, a afirmat Raed Arafat.

El a precizat că acest lucru se va întâmpla în funcţie de ”cum scade numărul internaţilor” cu COVID-19.

Nu vom transfera bolnav de terapie intensivă dintr-un loc în altul. Cu cât avem bolnavii de terapie intensivă, în secunda în care se externează, în secunda în care nu mai sunt acolo…”, a mai spus Raed Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *