Spitalizat în Malaezia, regelui Norvegiei i s-a montat un stimulator cardiac

Sursă foto: X

Regelui Harald al Norvegiei, în vârstă de 87 de ani şi spitalizat în Malaezia din cauza unei infecţii, i s-a montat sâmbătă un stimulator cardiac din cauza bătăilor slabe ale inimii, a anunţat Palatul Regal.

”Decizia a fost luată în această dimineaţă, iar montarea a decurs cu succes”, a precizat palatul într-un comunicat, citat de AFP.

”Regele se simte bine, dar trebuie să se odihnească în continuare. Intervenţia va face ca întoarcerea sa acasă să fie mai sigură”, a declarat medicul personal al regelui, Bjorn Bendz, citat în comunicat.

Regelui i-a fost implantat un „stimulator cardiac temporar” la spitalul Sultanah Maliha de pe insula Langkawi, în nord-vestul Malaeziei, unde a fost internat la începutul acestei săptămâni din cauza unei infecţii.

Regele ar putea reveni în ţară ”probabil în următoarele zile’, au adăugat oficialii regelui, care vorbesc încă de joi despre o întoarcere în zilele următoare.

Monarhul scandinav se afla într-o călătorie privată în această ţară din Asia de Sud-Est în momentul în care s-a îmbolnăvit, a anunţat marţi Casa Regală a Norvegiei.

Aflat pe tron de 33 de ani, regele şi-a sărbătorit cea de-a 87-a aniversare pe 21 februarie.

Regele Harald al V-lea este şeful cu rol ceremonial al statului norvegian începând din anul 1991 şi este cel mai vârstnic monarh în viaţă din Europa. El a fost spitalizat de mai multe ori din cauza unor infecţii în ultimii ani şi a suportat, de asemenea, o intervenţie chirurgicală la inimă.

Suveranul norvegian, un fost fumător înveterat, s-a confruntat cu o problemă medicală majoră în 2003, când a fost diagnosticat cu cancer la vezica urinară, iar în 2005 a fost operat pe inimă. A trecut cu bine peste ambele momente dificile şi s-a reluat activităţile oficiale după câteva luni. În 2020, a suportat o intervenţie de înlocuire a unei valve cardiace artificiale pe care medicii i-au montat-o în 2005.

La sfârşitul lunii ianuarie, în prima sa apariţie publică după abdicarea surprinzătoare, la vârsta de 83 de ani, în Danemarca, a verişoarei sale îndepărtate, regina Margrethe a II-a, în favoarea fiului ei cel mare, Frederik, el a exclus să renunţe la îndatoririle sale. Un rege popular şi strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii, Harald a respins discuţiile despre o posibilă abdicare, insistând asupra jurământului său de a servi în slujba Norvegiei pe durata întregii sale vieţi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: