Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor suspendă programul de vizită pentru aparţinătorii pacienţilor internaţi

Sursă foto: Facebook / Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor suspendă programul de vizită pentru aparţinătorii pacienţilor internaţi, în contextul stării de alertă epidemiologică determinate de gripă. Bolnavii în stare terminală pot fi vizitaţi, în anumite condiţii.

”Având în vedere Instrucţiunea nr. 1861/2024 privind instituirea stării de alertă epidemiologică determinate de gripă, emisă de Ministerul Sănătăţii în data de 02.02.2024, programul de vizită în spital se suspendă începând cu data de 05.02.2024, până la ridicarea stării de alertă epidemiologică”, a anunţat, într-un comunicat de presă, SCJU Bihor.

În cazul pacienţilor în stare terminală din orice secţie, aparţinătorii pot vizita pacientul în baza unui program stabilit de medicul curant, cu respectarea unor prevederi.

Astfel, va fi permis accesul unui vizitator pentru un pacient, în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienţii putând fi vizitaţi doar pe rând, iar în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitaţi maximum doi pacienţi în acelaşi timp.

Potrivit sursei citate, durata vizitei este limitată la 10 minute, iar vizitatorul va purta echipament de protecţie asigurat în mod gratuit de  către unitatea sanitară. În plus, nu se va permite accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecţii acute, sau sunt în stare de ebrietate ori sub influenţa unor substanţe halucinogene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: