Skip to content
Politică Sănătate

Spitalul de Urgență Brăila rămâne fără bani după majorarea salariilor cu 80% din buget

Bazuka

Președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, recunoaște că majorările de salarii pentru cadrele medicale fac să nu mai fie bani pentru medicamente în spitale.

La Spitalul Județean de Urgență, salariile au ajuns să reprezinte 80% din bugetul instituției.

”Este adevărat că, în momentul de faţă, Spitalul Judeţean, deoarece nu are bani, merge cu medicamente doar pe partea de urgenţă. Într-adevăr nu sunt medicamente gen aspirină, sunt doar cele pe parte de urgenţă. A avut loc o discuţie între conducerea spitalului şi Casa de Asigurări de Sănătate, pe nişte servicii prestate de spital în 2018 pe spitalizarea continuă şi neincluse în contractul cu Casa, adică servicii suplimentare. Se pare că Casa Naţională de Sănătate a înţeles, este vorba despre o sumă de 2,9 milioane lei, bani care vor intra sperăm cât de repede în conturile Spitalului şi vor fi cheltuiţi pe completarea stocurilor de medicamente. S-a ajuns în această situaţie, deoarece la Spitalul Judeţean plata salariilor a ajuns la 80%, în urma măririlor salariale, iar procentul de 20% rămas este foarte mic pentru a acoperi tot ce înseamnă cheltuieli cu medicamentele, utilităţi”, a declarat Iulian Chiriac, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

Președintele CJ Brăila a mai arătat că actuala conducere a Spitalului Județean de Urgență a considerat că este mai bine să cumpere medicamentele absolut necesare, în condițiile în care medicamentele uzuale pot fi cumpărate de pacienți de la orice farmacie.

Despre absența unor medicamente și materiale sanitare la Spitalul Județean de Urgență Brăilă a fost vorba și în vara acestui an. Atunci, Iulian Chiriac (PSD) spunea că sunt medici care au salariu de 120 de milioane de lei vechi și care au făcut doar trei internări de la începutul anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *