Skip to content
Coronavirus

Spitalul „Dimitrie Gerota” a ieşit din carantină, însă deocamdată nu poate primi pacienţi şi nu se pot face consultaţii

www.facebook.com www.facebook.com

Carantina impusă la Spitalul „Dimitrie Gerota”, unde fusese internat pacientul care a ascuns faptul că a fost plecat în străinătate şi care şi-a infectat cu coronavirus propria familie, personalul medical şi colegi, a fost ridicată miercuri, după dezinfecţie şi igienizare. Totuşi, spitalul nu poate primi pacienţi şi nu se pot face consultaţii, aceste activităţi urmând să se reia după finalizarea procedurilor de dezinfecţie.

„La nivelul Spitalului Gerota, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, au fost efectuate activităţi de dezinfecţie şi igienizare, iar în acest moment carantină a fost ridicată. Personalul medical şi tehnic a intrat în spital pentru a efectua alte activităţi necesare precum nebulizarea tuturor spaţiilor„, a transmis, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Conform sursei citate, activităţile se desfăşoară în condiţii de protecţie pentru tot personalul, scrie News.ro.

„În acest moment spitalul nu poate primi pacienţi şi în această unitate medicală nu se pot efectua consultaţii de specialitate. Aceste proceduri medicale vor putea fi efectuate, în cel mai scurt timp, după finalizarea tuturor activităţilor de dezinfecţie”, a precizat sursa citată.

La Spitalul MAI ”Dimitrie Gerota” a fost internat pacientul de 60 de ani care a ascuns faptul că a fost plecat în străinătate, infectând propria familie, personalul medical și colegi de serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *