Skip to content
Sănătate

Spitalul Sfânta Maria a reprimit acreditarea pentru transplantul pulmonar

coronavirus Inquam Photos/Virgil Simonescu

Spitalul „Sfânta Maria” a reprimit joi acreditarea pentru transplantul pulmonar, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Monica Althamer.

„Spitalul „Sfânta Maria” a reprimit acreditarea începând cu ziua de ieri. În continuare şi Spitalul „Sfânta Maria” şi ANT vor colabora cu colegii din restul Europei care îşi oferă ajutorul şi vorbim aici de doctorul Igor Tudorache, de agenţia italiană, de cele zece centre italiene”, a afirmat vineri secretarul de stat, într-o conferinţă de presă. Althamer a explicat pentru AGERPRES că unitatea medicală a redepus dosarul de acreditare, apoi au fost făcute „inspecţiile necesare în baza legislaţiei în vigoare”.

„A redepus dosarul de acreditare, pentru că asta aşteptam cu toţii. Sunt nişte paşi în acreditare, paşi pe care îi face Agenţia Naţională de Transplant împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Primul pas necesar era depunerea dosarului. A fost depus dosarul, s-au făcut inspecţiile necesare în baza legislaţiei în vigoare şi ieri a reprimit acreditare pentru transplant pulmonar”. a spus reprezentatul MS.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *